Archive for Cotidian

De la zero la 25 septembrie.

Ce a început ca o idee timidă a ajuns să fie poate cel mai mare eveniment al anului. Prin octombrie 2009 când am ajuns eu la prima mea ședință cu echipa, Liana, președinte EcoAssist, reușise să strângă în jur de 15 oameni. Ne-am întâlnit într-o casă superbă și am stat la povești despre cum să facem planul ăsta îndrăzneț să meargă. Recunosc că mi s-au părut boemi. Atunci și multă vreme încă. Însă am hotărât să fiu alături de ei cel puțin ca să văd ce se întâmplă.

Încet-încet au început să vină tot mai mulți oameni, pe bază de recomandări, pe bază de relații. Lucrurile au început să se miște cu adevărat când platforma IT a fost gata. Și a fost gata destul de repede căci echipa de IT a fost una dintre cele mai eficiente. Și s-a dat drumul la înscrieri și am început să formăm echipele județene.

Primele probleme au apărut când nu aveam de unde recruta. Erau județe unde nu se înscrisese nimeni până prin martie-aprilie. Simțeam că echipa de comunicare se concentrează prea mult pe online și prea puțin pe promovare locală.

Mulți cârcotași spuneau că proiectul e prea îndrăzneț ca să se întâmple, că România nu e pregătită pentru asta.

În proiect oameni au plecat, însă alții au venit în locul lor, poate chiar mai entuziaști. Unii s-au demotivat, dar alții au continuat să lucreze. Am simțit că proiectul a început prea devreme și timpul a scăzut din entuziasmul și energia oamenilor. După o perioadă scurtă în care totul părea să nu meargă, nici oameni nu se înscriau prea mult, nici fonduri nu se arătau a intra, curba a luat-o în sus. Și sper că Liana și-a luat o bună meritată zi de somn atunci.

A urmat un val de înscrieri cumulat cu un val de acțiuni de trebuiau întreprinse. Am început cartările. A existat o mică neconcordanță. Nu aveam suficienți oameni când aveam nevoie de ei și apoi aveam prea mulți și puțin timp să le răspundem.

A apărut nevoia de a avea o echipă separată care să se ocupe de recrutare. Eu trebuia să fiu coordonatorul ei însă recrutorii au venit și au plecat, numărul de oameni ce trebuiau recrutați era mare, trebuia să ținem legătura cu mulți oameni din proiect. Împreună cu Sandra am gândit o strategie pe care să o urmăm ca totul să fie mai clar, dar ne-a fost imposibil să ne ținem de ea.

Deja era o problemă dacă cineva nu se mai putea implica la momentul ăsta. Informațiile erau multe și era greu să facem induction pentru cineva nou. Și a devenit din ce în ce mai greu, însă proiectul a mers înainte.

Echipele locale au venit cu niște idei geniale de promovare. Le găsiți pe majoritatea pe Youtube.  Unii oameni au adus o valoare adăugată de nemăsurat proiectului și mi-au dat din ce în ce mai multă încredere că România nu va fi nicicând mai pregătită ca acum dacă nu facem primul pas.

Echipa de comunicare s-a întrecut pe sine. Au dus proiectul la PROtv, au adus vedete care să îl susțină.

Echipa de finanțe a ajuns la din ce în ce mai multe companii care și-au manifestat interesul pentru proiect.

Echipa de logistică împreună cu cea de coordonare voluntari au dus la bun sfârșit cartarea, trecând peste inundații, probleme tehnice și altele.

Mai e o săptămână și peste 15.000 de oameni s-au înscris să facă curățenie, asta fără a socoti școli, licee sau companii.

Nu mai e nicio îndoială că pe 25 septembrie România va  fi curățată. Iar eu mă bucur să fi fost alături, într-un fel sau altul, un an de zile, de niște oameni deosebiți și vreau să le mulțumesc celor care cu dedicație au făcut ca această mișcare îndrăzneață să se întâmple.

Ne vedem, așadar, cu mic-cu mare, pe 25 septembrie, să facem curățenie generală în toată țara!

Nu lipsiți pentru că Let’s do it, Romania! e un proiect ce va ajunge în cărțile de cultură civică și istorie și e o zi la care trebuie să luăm cu toții parte.

Advertisements

Comments (1)

Lămâie drepneaua.

Într-o zi destul de proastă nepotrivită pentru ştiinţă plecam din Piaţa Romană, cu o colegă. Ne îndreptam cam triste/frustrate de diverse spre casă.

Pe trecerea de pietoni ce uneşte ASE-ul de PizzaHut am dat peste ceea ce avea să transforme ziua într-una mult mai bună: un pui de pasăre, ce la următorul verde al semaforului ar fi fost strivit cu siguranţă. L-am luat, l-am pus într-o cutie, l-am numit Lămâie şi am plecat cu el spre casă.

Cum a ajuns acolo nu ne-am putut da seama pentru că sărăcuţul Lămâie era pui şi nu putea zbura. Se poate ca mama lui să-l fi scăpat când încerca să îl transporte către un nou cuib.

L-am hrănit cu gălbenuş de ou fiert tare şi am tot încercat să aflu ce pasăre e. Şi am aflat că e o drepnea – pasăre 100% insectivoră, ce trăieşte în mare parte numai în aer şi nu prea coboară la sol de bunăvoie.

Nu am reuşit să îi prind nicio muscă, dar a reuşit mama în lipsa mea şi se pare că a mâncat-o cu poftă. Astăzi i-am dat puţină carne de pui fiartă, am stat cu el în balcon, încet-încet a început să dea din aripioare şi brusc şi-a luat zborul.

După 5 zile Lămâie a plecat, iar mie o să îmi fie dor de el deşi mă bucur că l-am ajutat să nu moară.

În poză suntem la prima oprire: casa Ancăi, pe care a umplut-o de firimituri de ou!:D

Comments (6)

Cupa Pleosc reloaded!

Vă mai amintiţi cum ne răcoream anul trecut în Herăstrău?

Uite cum:

Ce spuneţi? Ne mai răcorim şi pe 1 iunie, anul ăsta? Poate cu mai multă energie şi “arme” mai sofisticate!

Aşadar, cine vrea bătaie cu apă de Ziua Copilului? 😀 E ziua lor, să ne jucăm asemeni lor, zic!

Comments (7)

Ultimele zile…

Am vrut să scriu mai des şi nu am făcut-o. Nu am avut timp sau răbdare să aştern pe hârtie toate câte s-au întâmplat în ultimul timp:

* Am început programul de coaching, despre care vorbeşte foarte frumos Traian pe site-ul HRemotion. Mă zbat între reticenţă şi o nemărginită dorinţă de schimbare, însă zilele astea mi-am dat seama că cea din urmă câştigă teren. Prima întâlnire a fost ciudată, mă aşteptam să îmi spună anumite lucruri fără a şti ce, încercam să îi povestesc despre mine, încercam să răspund “cât mai bine la întrebări” însă după vreo 40 de minute Ludmila şi-a dat seama că îi sabotam procesul. A urmat apoi o bucată de discuţie mult mai deschisă. Sabotând sau nu, când am plecat de acolo am început să mă gândesc şi mi-am dat seama că uitasem multe motive pentru care îmi alesesem o anumită direcţie pe care o pierdusem. Rămân misterioasă până mă voi hotărî definitiv să mă întorc la ea.

* A început ResUmE, proiecţel ce a fost înconjurat numai de ghinioane căci tot ce se putea să meargă prost, a mers prost. Ba chiar şi când te aşteptai mai puţin. Vestea bună? Toate problemele au fost depăşite cu succes. Mai mult decât atât am avut ocazia să fiu speaker pe 23 aprilie. Tema conferinţei şi a speach-ului meu? Talent managementul! Aceeaşi cu lucrarea de licenţă. Sper să găsesc o soluţie să povestesc despre asta şi comisiei de evaluare, la urma urmei, ce poate fi mai practic decât punerea în practică? Feedback-ul îmbucurător, pozitiv şi încurajator să o fac şi altă dată.

* Tot la ReSumE, pentru că cei de la Danone nu au putut ajunge, am făcut-o pe traineriţa 4 ore. Fix! Exact cum planificasem cu o seară înainte . Pentru că decizia a venit brusc şi fără şansa de amânare. Dar iată că a ieşit bine, iar cei 20 de participanţi au umplut feedback-urile numai cu impresii plăcute, exceptând răcoarea din sală. Şi i-am pus să se joace de-a oamenii de resurse umane şi apoi am făcut simulări de interviuri, am discutat tips and tricks. A trebuit să răspundă la întrebări formulate chiar de ei, pentru a sparge mitul că intervievatorul vrea doar să ne chinuie şi pentru a vedea ce e în spatele unei întrebări şi ce răspuns îl poate avantaja pe fiecare în parte. A mers destul de bine, zic eu.

* În Let’s do it, Romania! timpul ne presează, am început cartările şi căutăm oameni. Şi în judeţe şi în echipa centrală din Bucureşti. Dar, momentan, lucrurile s-au mai stabilizat, am format o echipă separată strict pentru recrutare, un mod de lucru şi eu sper să fac o treabă minunată coordonând-o. Dacă citiţi asta şi vreţi să ne ajutaţi, daţi-mi un semn. 🙂

* Am predat şi primul capitol de licenţă şi spre bucuria mea profesorul coordonator a găsit informaţiile bune şi formularea la fel, spre deosebire de alţi colegi care s-au văzut nevoiţi aproape să o ia de la capăt. Astfel că nu am decât să încep şi capitolul 2.

* Să nu uit că am fost şi la #baschettweetmeet şi, da, am jucat baschet. Cu băieţii, că doar aşa m-am obişnuit şi în liceu. A fost foarte tare şi a meritat şi febra musculară care m-a bântuit vreo două zile după. Semn că trebuie să fac şi mai multă mişcare.

Post-ul ăsta e aglomerat ca şi săptămâna mea.

Nu uitaţi să vă înscrieţi la Event Academy până pe 30 aprilie. It’s gonna be LEGEN … wait for it … DARY! 😀

Vă las cu un filmuleţ pe care l-am pus celor de la conferinţă. El vorbeşte despre cum se acordă mai multă atenţie bunurilor şi nu oamenilor, când ar trebui să fie invers. Aici.

Comments (2)

#Beertweetmeet 3

Ieri am fost la #beertweetmeet în OpenPub şi am revăzut oameni “vechi” şi am cunoscut oameni noi şi am băut o bere şi am vorbit despre multe.
Mi-a plăcut!:)

Comments (1)

Muzica românească e trendy-naşpa.

Cu riscul de a supăra o întreagă industrie trebuie să spun că nu-mi place deloc prezentul din muzica românească şi mă refer la asta mega-promovată. (Hai, cu câteva excepţii ce-ntăresc regula).

Melodiile sunt, majoritatea, lălăieli ce repetă aceleaşi versuri aşezate într-o oarecare ordine cât să obţinem rima, că de avut mesaj parcă nu mai e la modă. Şi până la urmă mai bine să n-aibă deloc decât să instige la mişcări din punani sau mai ştiu eu ce sentimente sado-sinucigaşe. Şi nici după versuri nu aş plânge dacă măcar linia melodică ar fi şi ea mai linie melodică.

Prea multe efecte din astea electronice nu-mi fac bine şi-mi dau tot mai des senzaţia de “chiar şi eu aş putea face asta”. La urma urmei greutatea constă în a învăţa opţiunile diferitelor programe că de aici să şi greşeşti şi tot scoţi o melodie. Din nou, asta este doar impresia pe care mi-o dau melodiile astea de club, dar care nu sunt atât de mult de club încât pot fi date şi la radio şi la TV. N-aş vrea să se-nţeleagă că mâine-mi caut o prietenă cu voce şi m-apuc de “compus”. Deh, n-o fii chiar aşa simplu, dar până la urmă, pe baza impresiei ascult sau cumpăr muzică.

Iar videoclipurile…oh, videoclipurile! Tipe în ţinute extravagante wannabe dănţuindu-se pe un fundal de o singură culoare. Eventual cu câte o motocicletă, canapea sau maşină în decor. Pentru că minimalismul este noul trend şi dacă nu eşti în trend.. nu eşti. Machiaje complicate wannabe, culori puternice trimiţând la nou şi viitor şi spectaculos de “cool”. Poveste nu există sau este prea abstractă. Pentru că şi abstracţionismul e la modă. Şi-mi place abstractul, dar parcă lor nu le iese tocmai bine.

Şi-mi sună toate atât de asemănător că nu reuşesc niciodată să ghicesc cine cântă ce sau mai ales cine cântă ce se’aude pe fundal.

Şi-acum încep artiştii noştri să se mute şi-n online. Să vedem care o fac înţelept şi care o fac doar pentru a fi  în trend şi-n materie de “new media”.

Că doar despre trend e vorba. Sau nu?

(Poate că mi-am dorit să mă maturizez şi în schimb am îmbătrânit eu prematur, şi atunci îmi cer scuze tineretului şi mă duc să citesc o carte ascultând ceva muzică clasică. Măcar asta rămâne veşnic “în trend”, indiferent care e el. )

Comments (4)

Omeneşte despre politică II – lămuriri

Hai că nu s-a înţeles. În postul anterior nu vorbeam despre preşedinţi şi politică ci despre oameni şi reacţiile lor.

Da, mi-am exprimat şi părerea vis-a-vis de preferinţa între cei doi candidaţi. Vă reamintesc că e dreptul meu democratic să o fac, voi democraţilor!:)

În al doilea rând. Toţi cei care ţin cu cel ce n-a ieşit strigă mai ameninţător sau nu către ceilalţi că “o să vedeţi voi!” Pentru simplul motiv că preferatul lor nu are şansa să greşească. Că de-ar avea-o vă spun eu că ar greşi şi el. Oricare ar fi ăla.

În al treilea rând. Susţinătorii lui Geoană au sărit în sus, spunând că Băsescu e dictator şi voi vedea eu ce rău îmi pare. Păi, eu vreau să văd, da; iar dacă nenea ăsta e atât de puternic cât să poată fi dictator atunci îl susţin cu atât mai mult. Pentru că înseamnă că are puterea să mişte lucrurile într-un fel. Iar dictatură nu o să instaureze, staţi voi liniştiţi. Din câte ştiu eu România este republică semiprezidenţială. Ori asta înseamnă că omul ăsta nu e de capul lui acolo. Şi nici nenea ăia din guvern nu sunt de capul lor. Unu, că nu sunt 2 să zici că îşi împart parcela-n jumătate, iar cu cât sunt mai mulţi cu atât se complică lucrurile mai tare; doi, mai există şi opoziţie; trei, mai există şi atâtea organisme din astea de tot felul: UE, NATO, ONU etc. etc. fiecare cu rolul şi scopul ei. Ori ţinând cont de atâtea şi multe altele, nu o să se trezească domnu’ preşedinte mâine dimineaţă să spună că azi plantăm cartofi în toată România şi noi vom fi forţaţi să ne supunem.

În al patrulea rând. Că vezi domne, vrea să schimbe Constituţia care e şi e. Şi aşa ne agăţăm de Constituţia asta de nu se poate. Să vă reamintesc că tot de oameni e făcută şi-aia? Că tot de ei? Am folosit-o aşa cum era şi nu aud pe nimeni să se scalde în bunăstare. Nu cred că-i bai dacă mai încercăm şi alte variante. Oricum cei născuţi în ultimii 50 de ani sunt generaţii de sacrificiu. Hai măcar să încercăm până ne iese.

La marea şi minunata dezbatere mi s-a părut Băsescu mult mai realist. Geoană tot spunea că va găsi soluţii. Va găsi el resurse. (Deşi nu vrea ajutor extern) Păi de ce nu le-a găsit până acum? Să se arate în faţa naţiunii şi să spună: uite băi nene, am găsit în sala ţ din Casa Poporului un mare sac cu bani şi îl împart cu voi toţi. Sau ştiu eu pe unde. Dacă chiar erau resurse de găsit, siiigur le găsea cineva până acum, chit că intrau în buzunarul lui şi nu al ţării. Ori mă îndoiesc că problema stă în faptul că sunt resursele astea prea bine ascunse.

Şi sper să nu mai veniţi la mine cu “nu ai dreptate” că nu trebuie să fiţi de acord cu mine, iar eu nu vreau să fac politică. Faceţi voi, eu rămân cu ale mele.

Ca să închei optimist: hai să ne luăm un moment de respiro şi apoi să ne calmăm cu toţii. Tu vezi-ţi de slujba ta, de studiile tale, de familia ta, că nu o să îţi bată nimeni la uşă să-ţi facă rău.

Comments (6)

Older Posts »