Trei cuvinte aiurea …

Într-o zi destul de proastă nepotrivită pentru ştiinţă plecam din Piaţa Romană, cu o colegă. Ne îndreptam cam triste/frustrate de diverse spre casă.

Pe trecerea de pietoni ce uneşte ASE-ul de PizzaHut am dat peste ceea ce avea să transforme ziua într-una mult mai bună: un pui de pasăre, ce la următorul verde al semaforului ar fi fost strivit cu siguranţă. L-am luat, l-am pus într-o cutie, l-am numit Lămâie şi am plecat cu el spre casă.

Cum a ajuns acolo nu ne-am putut da seama pentru că sărăcuţul Lămâie era pui şi nu putea zbura. Se poate ca mama lui să-l fi scăpat când încerca să îl transporte către un nou cuib.

L-am hrănit cu gălbenuş de ou fiert tare şi am tot încercat să aflu ce pasăre e. Şi am aflat că e o drepnea – pasăre 100% insectivoră, ce trăieşte în mare parte numai în aer şi nu prea coboară la sol de bunăvoie.

Nu am reuşit să îi prind nicio muscă, dar a reuşit mama în lipsa mea şi se pare că a mâncat-o cu poftă. Astăzi i-am dat puţină carne de pui fiartă, am stat cu el în balcon, încet-încet a început să dea din aripioare şi brusc şi-a luat zborul.

După 5 zile Lămâie a plecat, iar mie o să îmi fie dor de el deşi mă bucur că l-am ajutat să nu moară.

În poză suntem la prima oprire: casa Ancăi, pe care a umplut-o de firimituri de ou!:D

Vă mai amintiţi cum ne răcoream anul trecut în Herăstrău?

Uite cum:

Ce spuneţi? Ne mai răcorim şi pe 1 iunie, anul ăsta? Poate cu mai multă energie şi “arme” mai sofisticate!

Aşadar, cine vrea bătaie cu apă de Ziua Copilului? 😀 E ziua lor, să ne jucăm asemeni lor, zic!

Ieri am fost la #beertweetmeet în OpenPub şi am revăzut oameni “vechi” şi am cunoscut oameni noi şi am băut o bere şi am vorbit despre multe.
Mi-a plăcut!:)

Cu riscul de a supăra o întreagă industrie trebuie să spun că nu-mi place deloc prezentul din muzica românească şi mă refer la asta mega-promovată. (Hai, cu câteva excepţii ce-ntăresc regula).

Melodiile sunt, majoritatea, lălăieli ce repetă aceleaşi versuri aşezate într-o oarecare ordine cât să obţinem rima, că de avut mesaj parcă nu mai e la modă. Şi până la urmă mai bine să n-aibă deloc decât să instige la mişcări din punani sau mai ştiu eu ce sentimente sado-sinucigaşe. Şi nici după versuri nu aş plânge dacă măcar linia melodică ar fi şi ea mai linie melodică.

Prea multe efecte din astea electronice nu-mi fac bine şi-mi dau tot mai des senzaţia de “chiar şi eu aş putea face asta”. La urma urmei greutatea constă în a învăţa opţiunile diferitelor programe că de aici să şi greşeşti şi tot scoţi o melodie. Din nou, asta este doar impresia pe care mi-o dau melodiile astea de club, dar care nu sunt atât de mult de club încât pot fi date şi la radio şi la TV. N-aş vrea să se-nţeleagă că mâine-mi caut o prietenă cu voce şi m-apuc de “compus”. Deh, n-o fii chiar aşa simplu, dar până la urmă, pe baza impresiei ascult sau cumpăr muzică.

Iar videoclipurile…oh, videoclipurile! Tipe în ţinute extravagante wannabe dănţuindu-se pe un fundal de o singură culoare. Eventual cu câte o motocicletă, canapea sau maşină în decor. Pentru că minimalismul este noul trend şi dacă nu eşti în trend.. nu eşti. Machiaje complicate wannabe, culori puternice trimiţând la nou şi viitor şi spectaculos de “cool”. Poveste nu există sau este prea abstractă. Pentru că şi abstracţionismul e la modă. Şi-mi place abstractul, dar parcă lor nu le iese tocmai bine.

Şi-mi sună toate atât de asemănător că nu reuşesc niciodată să ghicesc cine cântă ce sau mai ales cine cântă ce se’aude pe fundal.

Şi-acum încep artiştii noştri să se mute şi-n online. Să vedem care o fac înţelept şi care o fac doar pentru a fi  în trend şi-n materie de “new media”.

Că doar despre trend e vorba. Sau nu?

(Poate că mi-am dorit să mă maturizez şi în schimb am îmbătrânit eu prematur, şi atunci îmi cer scuze tineretului şi mă duc să citesc o carte ascultând ceva muzică clasică. Măcar asta rămâne veşnic “în trend”, indiferent care e el. )

Hai că nu s-a înţeles. În postul anterior nu vorbeam despre preşedinţi şi politică ci despre oameni şi reacţiile lor.

Da, mi-am exprimat şi părerea vis-a-vis de preferinţa între cei doi candidaţi. Vă reamintesc că e dreptul meu democratic să o fac, voi democraţilor!:)

În al doilea rând. Toţi cei care ţin cu cel ce n-a ieşit strigă mai ameninţător sau nu către ceilalţi că “o să vedeţi voi!” Pentru simplul motiv că preferatul lor nu are şansa să greşească. Că de-ar avea-o vă spun eu că ar greşi şi el. Oricare ar fi ăla.

În al treilea rând. Susţinătorii lui Geoană au sărit în sus, spunând că Băsescu e dictator şi voi vedea eu ce rău îmi pare. Păi, eu vreau să văd, da; iar dacă nenea ăsta e atât de puternic cât să poată fi dictator atunci îl susţin cu atât mai mult. Pentru că înseamnă că are puterea să mişte lucrurile într-un fel. Iar dictatură nu o să instaureze, staţi voi liniştiţi. Din câte ştiu eu România este republică semiprezidenţială. Ori asta înseamnă că omul ăsta nu e de capul lui acolo. Şi nici nenea ăia din guvern nu sunt de capul lor. Unu, că nu sunt 2 să zici că îşi împart parcela-n jumătate, iar cu cât sunt mai mulţi cu atât se complică lucrurile mai tare; doi, mai există şi opoziţie; trei, mai există şi atâtea organisme din astea de tot felul: UE, NATO, ONU etc. etc. fiecare cu rolul şi scopul ei. Ori ţinând cont de atâtea şi multe altele, nu o să se trezească domnu’ preşedinte mâine dimineaţă să spună că azi plantăm cartofi în toată România şi noi vom fi forţaţi să ne supunem.

În al patrulea rând. Că vezi domne, vrea să schimbe Constituţia care e şi e. Şi aşa ne agăţăm de Constituţia asta de nu se poate. Să vă reamintesc că tot de oameni e făcută şi-aia? Că tot de ei? Am folosit-o aşa cum era şi nu aud pe nimeni să se scalde în bunăstare. Nu cred că-i bai dacă mai încercăm şi alte variante. Oricum cei născuţi în ultimii 50 de ani sunt generaţii de sacrificiu. Hai măcar să încercăm până ne iese.

La marea şi minunata dezbatere mi s-a părut Băsescu mult mai realist. Geoană tot spunea că va găsi soluţii. Va găsi el resurse. (Deşi nu vrea ajutor extern) Păi de ce nu le-a găsit până acum? Să se arate în faţa naţiunii şi să spună: uite băi nene, am găsit în sala ţ din Casa Poporului un mare sac cu bani şi îl împart cu voi toţi. Sau ştiu eu pe unde. Dacă chiar erau resurse de găsit, siiigur le găsea cineva până acum, chit că intrau în buzunarul lui şi nu al ţării. Ori mă îndoiesc că problema stă în faptul că sunt resursele astea prea bine ascunse.

Şi sper să nu mai veniţi la mine cu “nu ai dreptate” că nu trebuie să fiţi de acord cu mine, iar eu nu vreau să fac politică. Faceţi voi, eu rămân cu ale mele.

Ca să închei optimist: hai să ne luăm un moment de respiro şi apoi să ne calmăm cu toţii. Tu vezi-ţi de slujba ta, de studiile tale, de familia ta, că nu o să îţi bată nimeni la uşă să-ţi facă rău.

Găsim întodeauna ceva cu care să ne batem capul, să ne înmulţim ridurile, să ne dăm cu părerea şi să ne împărţim în tabere. Cum era de aşteptat alegerile au pus pe planul doi orice alt subiect. Am făcut cu toţii pronosticuri şi în final ne-am surprins pe noi înşine. La o primă vedere mi s-a părut că intelectualitatea a votat cu Băsescu, sau mai bine spus “împotriva lui Geoană”, iar prostimea cu acesta din urmă. N-am pus ghilimele deşi poate ar fi trebuit.

Fraudă sau nu, rezultatele au fost destul de apropiate cât să ne punem întrebări. Ce fel de tară suntem şi ce fel de ţară vrem?

Am trecut de la pronosticuri, la campanie pe ultima sută, la disperare, la vot şi mai apoi la analize şi şoc. Şi am început să criticăm ce nu ne convine, doar pentru că acum putem. Şi pentru că stăm pe margine, de unde e uşor să oferi indicaţii. Iar mie asta nu îmi place.

De ce ne mirăm că au contestat alegerile? Era evident că cea mai bună strategie a lor era “totul sau nimic”. Oamenii uită în 5 ani, iar scoaterea din arhivă a filmuleţelor în care ţopăie penibil, bucurându-se prematur nu va avea loc, pentru că s-a făcut asta deja. Întreaga campanie a lui Geoană, aşa penibilă cum ni s-a părut multora aproape a dat roade. Pentru că şi-au ştiut targetul şi au ştiut să facă ce face politica: să manipuleze în masă. Da, eu ştiu că filmuleţul ăla e trucat, nu e greu să îţi dai seama, dar mamaia de la ţară, cu privirea înceţoşată de bătrâneţe şi sărăcie, nu ştie. Ea aude doar cuvinte precum: Băsescu, pumn, copil, dovadă, film, trucaj, efecte speciale, blitz, layer, slowmotion. Cu care credeţi că rămâne? Ce credeţi că percepe?

Tot ce a făcut stuff-ul lui Geoană a fost să lupte să câştige. Şi asta e omeneşte, chit că ne place să acceptăm sau nu. Chit că ni se pare moral sau nu, corect sau nu. Şi acum nu ar trebui să îi arătăm cu degetul pe ei, pentru că mă îndoiesc că au gândit astfel campania din prostie, ci pe noi, cei ce am fost sau nu la vot.

Ce-ar fi să promovăm mai puţin bancurile şi glumele pe seama lor şi să pornim nişte campanii de informare a maselor. Ce-ar fi ca, încet-încet să ducem internetul şi la ţară, alături de informaţii şi să facem ca acestea să fie mai puternice decât o bucată de salam şi un pachet de făină? Ce-ar fi să îi învăţăm pe toţi, puţin câte puţin, limba care se vorbeşte în marile oraşe?

Sunt convinsă că acum, Băsescu e răul cel mai puţin rău. Dar ce o să se întâmple când i se termină mandatul? A avut 5 ani în care poate a minţit, poate a furat; urmează încă 5, în care, să fim serioşi, de unde şi cât poţi să mai furi? Dar următorul?

Problema nu e “cine conduce ţara” ci “ce ţară conduce”, iar momentan “ţara” a votat cu Geoană, cu filmuleţe trucate, cu scandal şi ţigănie.

Imi place sa cred ca am un simt ascutit cand e vorba de detalii, si uitati ce a descoperit “nasul” meu lipit timid pe un stalp:

L-am furat de acolo, unde nu il putea vedea nimeni ca sa il pun aici, unde il pot vedea totusi cativa oameni. Mi s-a parut cat se poate de sugestiv!:) Voua, nu?