Archive for Uncategorized

M-am mutat.

Pe:  www.corinaanghel.ro

Vă mulțumesc că ați trecut pe aici și vă invit să ne revedem acolo! 🙂

Advertisements

Comments (1)

CROS Camp 2010.

Complexul 7 Crai din Plaiu Foii a fost asaltat de o gașcă de viitori specialiști în resurse umane și comunicare împreună cu cei ce aveau să contribuie la dezvoltarea lor și bineînțeles echipa de organizatori-facilitatori-părinți-frați și prieteni. Căci dragii de ei, oamenii din CROS sau alții ce migrează în jurul lor,  au făcut ca totul să se întâmple ca într-o piesă de teatru profesionist pusă în scenă, în care decorurile se interschimbă exact la timp și exact în locul care trebuie, fără ca publicul să poată măcar observa mișcarea.

Cu alte cuvinte cadrul a fost perfect construit și încadrat cât să faciliteze numeroase ateliere, discuții, activități și spații de desfășurare.

Săptămâna a fost împărțită în 5 acte cu rol de a transmite 5 atitudini: Networking, Learning, Playing, Sharing și Planning. Despre ce înseamnă fiecare puteți citi mai multe pe site-ul CROS Camp.

Când am ajuns am fost întâmpinați cu ciocolată și fursecuri pentru a uita de drumul lung și anevoios. Și a funcționat căci am reușit să intrăm imediat în atmosfera taberei, care s-a păstrat pe tot parcursul ei.

Pentru a ne cunoaște ne-am împărțit în familii și am construit case și apoi un oraș întreg, astfel că orice educator ar fi fost mândru de creativitatea și lucrul în echipă pe care le-am dovedit. Toată joaca ne-a ajutat să aflăm mai multe unii despre alți și să învățam să fim multitasking. Căci nu e ușor să te concentrezi și la activități migăloase ca modelarea plastilinei și la discuții cu alții și la strategia următoare.

Am avut parte și de propriul nostru set de conferințe TED. Începute de Traian și entuziasmul său vis-a-vis de revoluția educației și a continuat cu povești în toate formele și îndemnuri îndrăznețe: ieșiți din zona de confort! fiți curajoși! luați puterea!

Am învățat despre tipurile de cultură organizațională în viziunea Human Synergetics , despre obiectivele SMART din viața personală, despre cât de important e să lucrăm la procesele de management și să le schițăm nu să le lăsăm la voia întâmplării uitandu-ne doar la schița produsului de livrat.

Am participat la sesiuni de coaching în grup și s-a lăsat cu lacrimi, demonstrându-mi-se puterea echipei și a oamenilor la un loc. Am purtat discuții ce s-au transformat în adevărate ședințe de mentorat și am plecat de acolo nu doar cu gânduri mărețe ci și cu încrederea că pot ajunge la ele.

Am învățat unii de la alții în sesiunile de sharing, amenajate fie sub formă de open space, fie sub formă de bibliotecă vie. Mi-a plăcut să vorbesc despre creierul reptilian și despre cât de mult ne ajută sharing-ul să ne construim un brand personal. Mi-a plăcut să mă simt ațintită de priviri curioase și deschise și sunt sigură că în curând vom citi tot mai multe bloguri mișto umplute cu idei fantastice.

Colegii mei: oameni minunați. Fie că am împărțit patul, camera, masa sau locul de joacă mi-au construit impresia unul câte unul și cu fiecare zi că cele două comunități (HRemotion și NewMediaSchool) vor înflori și se vor auto-întreține și dezvolta tot mai mult. Membrii comunității au plecat motivați să se implice tot mai mult, membrii programului sper că au plecat plini de entuziasm, hotărâre și deschidere.

Invitații au venit toți cu istorii uimitoare, iar dorința de a le împărtăși se simțea atât de puternic încât îmi doream să-mi ciulesc urechile ca iepurii și să am ochii mai mari să-i pot sorbi cu totul. Am aflat câte ceva de ținut minte de la fiecare în parte și le mulțumesc că sunt așa cum sunt și ne-au învățat și pe noi cât de important e să ne dezvoltăm pe noi așa cum suntem și nu să inventăm alte persoane.

Am urcat și pe munte, am mâncat și bunătăți, am petrecut în fiecare seară, ne-am jucat, am învățat, am construit relații de durată, ne-am extras modele și mentori, ne-am transmis feedback, ce mai, o săptămână completă și complexă ce acum e greu să te gândești că se putea întâmpla mai bine de atât.

Nu vreau să nominalizez pe nimeni, dar sper să citesc și alte impresii ce îi vor ajuta și pe alții să intre în jocul nostru spre dezvoltare personală, profesională și lucrul la o nouă generație de oameni și un nou val de schimbări în bine.

Vă mulțumesc mult că m-ați ajutat să particip la asta, să fiu acolo, să vă privesc în ochi, să vă răspund la zâmbet, să învăț de la voi și să sădesc speranța revederii și a repetării experienței. 🙂

Comments (8)

Magazinul potrivit la locul potrivit.

Cu siguranţă ştiţi magazinele alea clasice ce se găsesc în fiecare cartier sau zonă ce se transformă subit şi destul de des. Din chioşcuri devin cofetării, din cofetării devin cazinouri, din cazinouri spaţii de închiriat, din spaţii de închiriat magazine de electronice, din magazinele de electronice săli de jocuri, din săli de jocuri tot aşa.

Sunt un fel de “magazine cu orice” pentru că de-a lungul timpului te servesc, practic, cu de toate.

Există un astfel de magazin undeva la intersecţia Doamna Ghica. Nu-mi amintesc ce magazine s-au tot perindat pe-acolo însă ultima oară era o reprezentanţă Altex. Altexul, ştim cu toţii că nu a dus-o prea bine aşa că peste noapte în acel loc, strategic de altfel, a apărut un bazar Nike.

Nu-mi pot imagina decât că înăuntru sunt haine şi accesorii ale semnalatei companii însă este incredibil impactul pe care îl are magazinul. Că sunt preţuri destul de mici şi asta apare mare pe geamuri e una (deşi preţurile sunt “începând de la X ron” nu “sub X ron”), însă niciodată nu am mai văzut o coadă atât de mare ca cea care se formează la intrarea în magazin. Zilnic.

Zilnic, indiferent de oră, văd cel puţin 20 de persoane, aşteptând să fie invitate pe rând de către bodyguard-ul de la intrare, să intre în locul unui client ce tocmai a ieşit. Şi se întâmplă asta zi de zi, de cel puţin două săptămâni.  “Aaaamaaaaazing!” ar spune un regretat vânător de crocodili.

Şi iată cum un fost magazin cu de toate şi-a găsit rostul în viaţă. Curios e să vedem până când îi va mai răsuna succesul.

Facem pariuri?

Leave a Comment

Fii propriul tău şef!

DAfi creşte şi creşte şi vă pregăteşte tot mai multe surprize. În colaborare cu Moş Niculae vă pregătim MarkeTHINK, şi imediat după acesta un proiect ce are ca scop susţinerea voastră, a celor îndrăzneţi de a vă deschide propria afacere.

Primul proiect DaAfaceri, Business Intro se anunţă a fi de zile mari şi nu ar trebui ratat de nimeni! Tot ce trebuie să faci este să intri aici, să afli mai multe detalii şi să îţi rezervi un loc!

Şi dacă eu nu v-am convins poate vă convinge Andrei!

Comments (1)

Şi-n online ca şi-n offline aşa că lăsaţi vrăjeala.

Ăsta e un post off-blog.

Am auzit mai nou că există şi tweeturi plătite, abia când mă obişnuisem cu post-urile plătite. Care sunt din ce în ce mai multe. În curând bloggerii nu vor mai spune ce vor ei, ci doar ce sunt plătiţi să spună. Vor merge în locuri unde sunt plătiţi să meargă, vor folosi aparate pentru care sunt plătiţi să le folosească, vor mânca ceea ce sunt plătiţi să mănânce. În curând nici nu vor mai avea timp să îşi cheltuiască banii pe care i-au câştigat pentru că se vor uita în câştigarea lor şi-atât.

Cum rămâne cu subiectivismul cu care se laudau online-iştii? Cum rămâne cu ideea că blogul e un jurnal online unde scrii TU ce crezi TU. Cum rămâne cu diferenţa dintre online şi presa scrisă unde vezi domne, fiecare scrie aşa cum i se spune? Şi joacă aşa cum i se cântă? Nu se întâmplă aşa şi în online? “Îmi aleg ce post plătit să scriu şi ce nu!” mi se va spune. Pe naiba. 🙂

Şi criticăm numai acolo unde nu doare. Aud că lucrurile au fost groaznice la ştiu eu ce eveniment blogăresc, dar citesc numai de bine. De ce? Pentru că e organizat de nu ştiu cine. Şi nu ştiu ce campanie e primită bine, pe când alta nu, pentru că cea de’a doua nu cunoştea pe cine trebuie. Şi tot aşa. Şi se crează bisericuţe mai ceva ca între elevii de liceu din filmele americane. Măcar offline-ul n-are aroganţa de a susţine că nu-i adevărat.

Şi e la modă acum să promovezi conceptul de nişă (pe care de altfel, îl susţin, dar dintr-un cu totul alt motiv şi la un cu totul alt nivel) către care sunt încurajaţi să meargă ăştia mici ce încearcă şi ei să răzbească în online şi o mai calcă strâmb, şi se mai iau de câte unul sau mai ştiu eu ce mai fac. Dar să-ţi alegi o nişă nu mai e suficient şi nici la fel de simplu. Există site-uri de muzică, există site-uri specializate pe gen de muzică, există site-uri de trupă. Ar trebui să existe şi site-uri pentru fiecare melodie-n parte? Există, pe acelaşi principiu, site-uri de filme, de genuri de filme, de film, de actori; culinare, de mâncare cu specific şamd. Ar trebui să reinventăm cu toţii altă formă de roată. Pentru că dacă îţi faci blog de muzică înseamnă că încerci să ajungi ca cineva, dacă îţi faci blog de mâncare înseamnă că te iei după altcineva, dacă scrii despre ceva cu siguranţă au mai scris vreo 3 înaintea ta şi atunci se fac calcule la milisecundă să vadă care a scris primu’. Ca pozele la finish, doar că de data asta concurenţii nu sunt unul lângă altul şi nu se pot vedea întorcând capul.

Şi-aşa sărim pe săracii care mai greşesc câte-un titlu în ziar de parcă greşeala lor a făcut să ne pice în cap cerul. Nu susţin greşelile, şi sunt de acord că trebuie verificat de 1 milion de ori, eu însămi fiind critică cu cei ce tipăresc greşit un flyer în 2000 de exemplare, dar parcă nici chiar să aruncăm cu noroi. Că a greşi e omeneşte. Mai ales că e ca şi când ăia cu emisiuni înregistrate râd de bâlbele celor ce transmit în direct. În online, e de ajuns să dai “edit” şi “update” şi ai rezolvat problema. În offline nu, aşa că nu mai fiţi atât de aspri. Ca să nu mai zic că oameni talentaţi şi oameni mai puţin talentaţi sunt peste tot. De ce să sufere toţi pentru greşeala unuia?

Şi se fac atâtea analize: cine scrie mai mult, cine scrie mai lung, cine primeşte mai multe comentarii, cine dă mai multe comentarii, cine primeşte reply-uri, RT-uri, trackback-uri şi mai ştiu eu ce bazaconii de care nici n-am auzit. Încetaţi o dată cu toate nebuniile astea. Lăsaţi statisticienii să le facă şi voi vedeţi-vă de scris. De scris bine.

Tot scriind am mai uitat din lucrurile pe care vroiam să le scriu. Oricum le ştim cu toţii, şi cu siguranţă le mai găsiţi scrise pe la cineva. Poate mai bine şi în mai multe exemplare. Poate pentru fiecare nişă-n parte.

N-am mai citit bloguri de mult. Nu mai am răbdare. Toată lumea e preocupată doar să fie prima, sau doar să fii scris şi el despre cutare lucru de care a scris toată lumea. Eventual ca să apară enumerat pe o listă. Mă apuc din nou de citit reviste. Măcar astea nu îmi strică ochii la fel de repede.

Şi voi începe să scriu despre castraveţii muraţi. Nu cred să existe vreun blog care să trateze doar acest subiect. Şi cum tema mea împrumută ceva din culoarea lor mi se pare potrivit. Îi rog pe împătimiţii de castraveţi muraţi să dea un semn şi să mi se alăture.

Mulţumesc.

Comments (15)

In atentia Mosului!

Cand eram mica, stateam atenta tot anul si de Craciun stiam exact ce vreau, cat vreau..acum, e ceva mai greu… poate pentru ca vreau mai multe si nu stiu ce sa cer mai intai..:))
Nu am sa imi public lista cu cadouri, insa…

Imi doresc zapada…mai exact: fulgi de zapada…:) vreau sa ii am in urechi, pe deget, la gat…i-as purta si in par daca as putea..

Pentru ca e iarna, pentru ca imi lipsesc derdelusurile, bulgarii, cazematele, oamenii de zapada si gustul fulgilor atunci cand ii prinzi din zbor (sunt sigura ca stiti despre ce vorbesc) .

Vreau niste fulgi de zapada copilarosi, asa cum ii desenam cand eram mica si gri, ca cizmele mele preferate. De ce nu albi? Pentru ca vreau sa fie gri; pentru ca sunt ai mei, si ce e al meu nu trebuie sa fie neaparat asa cum e de obicei. Plus de asta, imi place sa cred ca nu culorile sunt reci sau calde ci oamenii care le privesc si cei care le poarta.

fulg

Asadar, Mosule, in speranta ca ai reusit sa citesti aceste randuri, te astept cu drag…

Afla si tu, aici,  cum sa il convingi pe Mosul sa vina la tine! 🙂

Comments (2)