Archive for Diverse

Banc cu polițiști.

Mă învârt pe la concerte de vreo 2 ani deja și am întâlnit fel și fel de situații în calitate de coordonator de voluntari în zona de acces (adică acolo pe unde intră publicul, fie în zona de concert, fie într-o zonă specifică – zona A, goldbar, VIP etc.). Întâmplarea de la Guns N’ Roses de marți merită însă povestită.

Eram coordonator la poarta de acces din stânga scenei, pe unde aveau voie să intre doar cei cu bilete “scumpe”. La fiecare din cele 15 porți prin care se făcea intrarea era un voluntar care rupea cotorul biletului după ce acesta fusese validat de unul dintre voluntarii ce aveau scannere. Ultima poartă era doar pentru ieșire, însă pentru staff, pentru că ni s-a spus că publicul nu are voie să părăsească zona de concert. E adevărat că a fost neplăcut pentru cei care rămâneau fără țigări sau își lăsaseră hainele groase la mașină, dar nu asta-i povestea acum.

La un moment dat mă cheamă un tip care scana bilete. Oprise două puștoaice care fie abia intraseră, fie voiau să iasă și aveau niște brățări roșii pe mână. Brățările roșii le primeau cei care voiau să meargă din zona golden în zona normală, pentru a reveni la locul lor, nicidecum pentru a ieși din zona de concert. Deci, teoretic, faptul că arătai o brățară roșie la intrare nu îți câștiga accesul înăuntru.

Voluntarul din poveste a observat că brățările sunt foarte largi și a reușit să le scoată de pe mâinile fetelor foarte ușor, chiar sub ochii mei. Am oprit brățările și pentru că oricum era haos acolo și ele erau doar două puștoaice le-am invitat să meargă la concert, deși era posibil ca cineva să le fi pasat brățările respective (că de-asta au și fost oprite inițial) și deci să fi intrat fără a plăti.

Nu după multă vreme, un grup de polițiști undercover mi-l iau pe bietul voluntar pe sus și îl trag într-o parte, foarte violent, fără ca măcar să îi dea răgaz să oprească intrarea pe poarta pe care o veghea. Îi iau eu scannerul, opresc intrarea, las scannerul și mă duc să vad despre ce-i vorba și ce s-a întâmplat. Se pare că puștoicele îl reclamaseră pe tip pentru agresiune.

Și apoi a început circul. I-am convins pe nenea polițiștii să îl lase în pace că le explic eu cum stă treaba. Și iată-mă înconjurată de 6-8 polițiști, nervoși și agresivi, care îmi puneau câte 3 întrebări o dată, fără ca măcar să am vreo șansă să răspund. Începeam un răspuns mă întrebau altceva, spuneam jumătate de frază eram oprită în mijlocul cuvântului pentru a răspunde la altceva. Amețisem de tot. Ba la un moment dat a remarcat un polițist că mă bâlbâi, semn clar că-s vinovată și șiroiul de întrebări s-a întețit.

Le povestesc ce s-a întâmplat (cu greu) și începe unul din ei să țipe că el vrea să vadă negru pe alb unde  scrie că am voie să le iau brățările de pe mână. Încerc să îi explic că nu scrie nicăieri lucrul ăsta, dar că nici nu e nevoie și că rolul meu acolo e să mă asigur că oamenii nu intră “neregulamentar”. În timp ce explicam asta îi scot din buzunar brățările ca să îi arăt că sunt largi, că nu puteam să le desfac și să le pun la loc mai strâns că se strică mecanismul, că sunt la mine și că săracul tip nu le-a luat ca să le vândă. Eeei, atât mi-a trebuit că au început  să mă acuze și pe mine că le-aș putea vinde.

Degeaba am încercat să le explic eu că sunt plătită să am grijă să nu se întâmple nebunii din’astea, că asta supraveghez și că organizatorul a avut încredere în mine să mă lase acolo că nu a ținut. Mai mult, când le-am spus că nu era nicio problemă ca fetele să meargă să își ia alte brățări de la poarta cealaltă (cea care făcea legătura între cele două zone) ei au tras concluzia că și eu aș putea să mă duc oricând să iau și să vând. Degeaba le-am spus că nu au nicio valoare căci nu poți intra cu ele și că eu oricum nu mă mișc din zona aia și sunt angajată acolo. Eram în aceeași oală cu bișnițarii pe care îi pândeau ei.

După 15 minute intense de explicații tuturor și răspuns tuturor la multele întrebări ce se tot repetau, mi-am concentrat atenția asupra unuia singur, pe care l-am văzut mai calm puțin și am început ușor să îi explic, din nou, totul de la cap la coadă. Văzându-mă omul stăpână pe mine și aducându-și aminte că “oricum nu pe dumneavoastră v-au reclamat fetele” m-a ascultat până la capăt și și-a dat seama ce caut eu acolo și că nu suntem dușmani. I-am spus să le invite pe fete la concert așa cum făcusem și eu și că ultima poartă va fi doar pentru ieșit și se pot fâțâi pe acolo cât vor, fără a mai sta la coadă, atât timp cât arată legitimația bodyguard-ului de la intrare. Și cum problemele lui erau ce să facă cu fetele care așteaptă la mașină și cum să pară că își face treaba bine, propunerile mele l-au mulțumit așa că a plecat cu un “noi o să ne mai plimbăm pe-aici” aproape amenințător pe buze.

Și iată cum mi-am pierdut câteva minute bune degeaba din cauză că Academia de Poliție nu oferă și training pe comunicare cadeților ei.

Advertisements

Comments (3)

Voi mai folosiţi telefonul fix?

Citesc aproape în fiecare zi zeci de CV-uri şi arareori se’ntâmplă ca rubrica de “telefon fix” să fie completată.

Dacă îi ceri cuiva numărul de telefonul acesta nu este niciodată de fix.

Eu nici măcar nu-mi cunosc numărul; pentru că nimeni, niciodată, nu mi-l cere.

Mi-e dor de perioada aia când te gândeai de două ori înainte să suni. Îţi imaginai ce o să spui şi cum o să îţi iei “la revedere”; ora nu putea fi nici prea târzie, dar nici foarte devreme; conversaţia era de cele mai multe ori fructuoasă şi intimă pentru că era aproape ca o vizită: întâi sunai la uşă şi aşteptai nerăbdător să ţi se răspundă, ca mai apoi să faci cunoştinţă cu un alt membru alt familiei căruia impresia pe care i-o lăsai trebuia să fie neapărat una bună şi abia apoi intrai în camera dorită şi erai întâmpinat de persoana căreia vroiai să îi vorbeşti. La fix răspundeai întodeauna, pentru că nu aveai de unde şti ce veste importantă zburdă la celălalt capăt al firului; iar conversaţia semăna cu un ritual: ştiai întodeauna cum şi unde sună telefonul şi vorbeai mereu din acelaşi fotoliu, jucându-te cu firul aparatului. Telefonul nu se ţinea niciodată ocupat prea mult pentru că nu se cădea şi conversaţiile îţi rămâneau adeseori în minte; pentru că era aproape o dovadă de curaj ca EL să te sune acasă. Ţârâitul telefonului făcea toată familia să tresară pentru că părea că fiecare aşteaptă din clipă în clipă o veste ce părea să nu mai vină.

Acum avem minute gratuite şi vorbim atât de mult încât uităm să ne mai întâlnim şi faţă în faţă; sau ne dăm beep-uri şi sms-uri, ajungând să nu ne mai recunoaştem nici vocile pe stradă. Şi vorbim din cadă sau tramvai sau uităm să răspundem pentru că “l-am lăsat pe silent sau pe masa din bucătărie”. Şi nu mai contează la ce oră suni sau cine închide primul, sau ce spui şi cît şi cum.

Fixul nu ţi-l smulgea nimeni din mână pe stradă şi nu crea complexe printre copiii de liceu. Nu te îmbolnăvea de cancer şi de superficialitate.

Mobilul ar trebui folosit doar în cazuri de urgenţă.

Mi-e dor să învârt roata cu cifre şi să pun atent în furcă receptorul ce mi-a şoptit acele câteva lucruri importante la care voi visa o săptămână.

Comments (15)

Campanie pentru zâmbet!

Aţi observat şi voi cum răul şi-a câştigat încet-încet rolul de mascul alfa, pe când binele este doar femela fără apărare, dar fără de care, însă, specia nu ar perpetua?

Răul lasă urme, precum cicatrici şi vânătăi, sau lacrimi şi suspine, sau traume, sau fobii, sau copii fără mame sau oameni fără viaţă. Binele lasă amintiri. Amintiri fără de care nu am putea trăi; blocurile părându-ni-se nu destul de-nalte, lamele nu destul de ascuţite, aerul prea mult… Dar ne sunt astea de ajuns? Perpetuăm, dar oare nu mutilaţi?

Şi ştiţi că studiile arată că un consumator fericit spune mai departe altor 3 prieteni, pe când unul nesatisfăcut altor 10?

De ce să nu schimbăm asta? Dacă eşti fericit strigă în gura mare! Şi scrie şi povesteşte şi repetă până când li se face tuturor poftă de bine.

Refuză să te uiţi la reportajele în căutare de audienţă, pline de imagini şocante şi poveşti de groază; refuză să te superi când universul n-a lucrat întocmai conform aşteptărilor tale; la urma urmei e greu să mulţumeşti câteva miliarde în acelaşi timp; nu-ţi ajuta timpul să-ţi încreţească fruntea!

Zâmbeşte!

Smile!

Comments (8)

Şi-am intrat la apă!

S-a întâmplat şi Cupa Pleosc – o idee veche ce a prins viaţă ad-hoc.

Aşadar, victimo-vânătorii: Adrian Ciubotaru, Claudia Sofron, Gabi Macovei, Claudiu, Andrei , Ionut Bunescu, Ana, Alex Moise, Lucian, Dragos Grijincu, Maria, Victor, Ovidiu, (alt) Andrei şi Gabriela (şi mai cine? şi mai cine?) s-au întrecut în greutatea tricourilor ude şi dexteritatea mânuirii jeturilor de apă. Sperăm să repetăm figura, dacă nu cu apă poate cu zapadă, la iarnă. Dacă ninge.

Am avut pistoale/puşti cu apă, sticle de toate formele si mărimile, cu sau fără dop, cu gaură sau nu; baloane şi bombe de hârtie.. ce să mai, un întreg arsenal, demn de un război ce merită să intre în istorie. Cel puţin în cea a amintirilor noastre!

Toţi s-au descurcat grozav aşa că de data asta Cupa nu a fost revendicată de nimeni pentru că o meritau cu toţii, chiar şi cei care au stat pe margine (la început).

Mulţumesc că aţi venit, voi curajoşilor!:)

Vă las cu poze (mai găsiţi şi la piticu); ca să vedeţi cât de grozav a fost!

Salutări dintr-un halat pufos asezonat cu un ceai cald!

Photography by oldschoolrocker.

Din motive tehnice inca nu le am toate, voi atasa un link cat de curand!:)

PS: Alte impresii aici, aici, aici, aici si aici. 🙂

Comments (2)

Cupa Pleosc!

Da, lansăm Cupa Pleosc – cea mai mare bătaie cu apă văzută până acum în Herăstrău!:D

Vă aşteptăm cu mic, cu mare, pistoale cu apă sau sticle cu dopul găurit, să ne răcorim la mijlocul unei veri toride.

Punctul de întâlnire: vineri, 21 august, intrarea in Herăstrău din piaţa Charles de Gaulle, ora 19 fix.

Înscrieţi-vă pentru a vă face leoarcă!!

splash

PS: Intrarea e liberă, bineînţeles :p şi aşteptăm sugestii (concurs de tricouri ude? :p).

[Tu vii cu noi?]

Comments (24)

Întrebare.

Ai prefera să fii cel mai slab dintre cei mai buni sau cel mai bun printre cei mai slabi?

Comments (8)

Am nevoie de susţinere!:)

Dacă tot e concurs pe blog, zic să ne şi promovăm puţin pe blog :p. Aşadar:

Soluţia mea trăznită de stopare a căderii părului a ajuns în “marea finală”! Mai departe tare aş avea nevoie de voturile voastre. ;;)

Votarea se face de aici. Pentru a evita frauda doar cei care au cont pot vota, însă organizatorii au avut grijă ca logarea să nu dureze mai mult de 30 de sec.

Cum spuneam, apreciez enorm ajutorul vostru!:) Sunteţi nişte drăguţi. Mulţumesc!

Notă: după logare, apăsaţi in stânga sus pe “visit site” şi votaţi treicuvinteaiurea.

Leave a Comment

Older Posts »