Archive for Locuri

Experienţa Sziget

Am ajuns pe insula din Budapesta duminică, cu 3 zile înainte de începerea oficială a festivalului. Am fost surprinsă să descopăr că nu eram primii sosiţi şi câţiva participanţi deja îşi instalaseră corturile.

O întreagă insulă amenajată şi dedicată unei petreceri continue. O insulă în care poţi face orice, oricum, fără să stârneşti mirarea cuiva din jurul tău, pentru că impresia generală e că totul e posibil. Am văzut costumaţii ciudate, costume de latex sau animale de pluş, frezuri în culori fosforescente, tatuaje de toate felurile, mărimile şi culorile, costume de baie sau cizme de cauciuc. Rockeri, punkeri, hipioţi. Unguri, olandezi, francezi, irlandezi, români, englezi, canadieni. Diversitatea era la ea acasă şi simţeam că nu ar trebui nici să clipesc pentru a putea să inspir totul.

Până miercuri toate bucăţile de iarbă dintre scene sau locurile special amenajate erau acoperite de corturi de tot felul. A existat Ziua O a festivalului, dar şi Ziua -1. Programul era non-stop; la orice oră puteai găsi ceva de făcut. Apa părea a fi folosită doar pentru spălat însă cumva, fiecare reuşea să ajungă la cortul lui nevătămat.

Eu nu sunt cel mai mare fan al destrăbălării şi am preferat să rămân trează pentru a observa tot ce se întâmplă. Am compesat însă cu alte câteva.

Am văzut concertele Mika, Iron Maiden, Muse, Gorillaz Sound System, Thirty Seconds to Mars şi multe atâtea altele, alături de mii de oameni, printre steaguri şi pe sub stage-diveri. Cu ocazia asta mi-am dat seama că statul în primele rânduri nu e pentru mine, mai ales când nu cunosc foarte bine melodiile.

Am învăţat secretul olăritului şi am plecat acasă cu o vază făcută cu mâna mea, ajutată de un maestru olar. Tinerel, de altfel, având olăritul ca pasiune din liceu, de când, împreună cu profesorul lui merge pe la diferite evenimente pentru a promova respectiva tradiţie.

Am fost pusă în locul unor persoane surdo-mute şi am învăţat câte ceva în limbajul semnelor. În special cum sunt simbolizate diferite animale. Am primit cadou şi un dvd şi poate voi învăţa mai multe despre limbajul semnelor în curând. Am mai aflat că un om în scaun cu rotile poate merge cu 25 km/oră şi că bastonul alb al nevăzătorilor este folosit din 1920.  Era amenajat şi un loc în care puteai încerca să parcurgi un traseu în scaun cu rotile, însă mi s-a făcut pielea de găină şi nu am încercat şi asta.

Am pescuit gunoaie dintr-un lac improvizat şi am trimis un mesaj Europei pentru a susţine mişcarea ecologică ce încearcă să menţină apele curate. Stickerul primit cadou îmi aminteşte de asta de fiecare dată când îmi folosesc agenda.

Am trecut şi printr-o călătorie mai spirituală, jucând rolul Justiţiei , în Labirintul de Tarot. Labirint la propriu pentru că nu era prea greu să te pierzi prin el, fiind realizat foarte inteligent. Prin labirint te întâlneai cu diferite alte figuri care îţi puneau întrebări ce te aruncau pe gânduri sau îţi dădeau câte un sfat interesant. Am dat şi un interviu la sfârşit şi sunt curioasă dacă mi-l trimit şi mie aşa cum au promis.

M-am dat cu tiroliana. Asta după ce am urcat pe un perete special amenajat pentru căţărat şi am urcat o scară ce se mişca prea mult pentru poziţia şi înălţimea la care mă aflam. Dar totul era în deplină siguranţă aşa că după puţină concentrare şi acumulare de forţe am ajuns în vârf de unde mi-am dat drumul. Senzaţia? Fabuloasă.

Mai aveau acolo un cort unde te puteai căsători, unul în care desenai pe sticlă sau hârtie sau unde puteai să înveţi limba maghiară. Exista un cort întreg dedicat boardgame-urilor sau al jocurilor din lemn. Au fost organizate campionate de poker şi de alte jocuri, exista un bar al gay-ilor unde aveau loc şi spectacole. Erau spectacole şi prin alte corturi sau chiar unele “umblătoare”. Ne-am întâlnit cu un fel de circari şi o fanfară în timp ce ne plimbam. Erau zeci de locuri unde îţi puteai stăvili foamea, asta dacă nu luai masa în parcarea Auchan-ului din apropiere, parcare ce se tranforma într-o adevărată zonă de picnic şi zeci de locuri de unde să îţi cumperi tot felul de nebunii.

Lucrând la Info Point am avut ocazia să îmi exersez engleza şi franceza şi să cunosc tot felul de oameni. Fie colegi, fie vizitatori ai festivalului, iar experienţa internaţională e întodeauna deosebită.Am aflat tot felul de poveşti şi am descoperit tot felul de experienţe. La un moment dat, am făcut cunoştinţă cu un punker, cam prea băut, dar care ştia să numere în română până la 5, un francez cam de 20 şi puţin de ani care era într-o călătorie prin Europa de unul singur, nişte canadieni care veneau din Elveţia unde făcuseră sky diving, nişte olandezi tinerei ce adoptaseră ca simbol “icebaer” (ursul polar)…

Am stat la cort pentru prima oară după mulţi-mulţi ani şi e şi ăsta unul din lucrurile alea pe care e foarte tare să îl faci măcar o dată în viaţă. De fapt, nu a fost rău deloc, mai ales că nici măcar furtuna ce ne-a lovit la un moment dat nu a reuşit să-mi perturbe prea mult somnul.

Am gustat hot-dog american, palincă ungurească şi am ascultat zeci de genuri muzicale. Într-o săptămână am simţit că am făcut un milion de lucruri.

Echipa a fost grozavă şi sunt super-mega încântată că i-am cunoscut pe toţi. După ce ne-am adăugat pe Facebook, ne-am tag-uit şi comentat pozele tind să cred că promisiunile de “ţinem legătura” făcute la plecare nu s-au oprit acolo.

O să îmi tot amintesc de aceste 10 zile şi oricât m-aş strădui probabil că voi rămâne mereu cu impresia că încă mai e câte ceva de spus.

Concluzia.

Dacă aveţi ocazia faceţi-vă concediul la Sziget. Festivalul e din ce în ce mai tare. Se vede că are în spate 18 ediţii. Ascultaţi-mă pe mine: MERITĂ fiecare zi! 🙂

Comments (1)

Magazinul potrivit la locul potrivit.

Cu siguranţă ştiţi magazinele alea clasice ce se găsesc în fiecare cartier sau zonă ce se transformă subit şi destul de des. Din chioşcuri devin cofetării, din cofetării devin cazinouri, din cazinouri spaţii de închiriat, din spaţii de închiriat magazine de electronice, din magazinele de electronice săli de jocuri, din săli de jocuri tot aşa.

Sunt un fel de “magazine cu orice” pentru că de-a lungul timpului te servesc, practic, cu de toate.

Există un astfel de magazin undeva la intersecţia Doamna Ghica. Nu-mi amintesc ce magazine s-au tot perindat pe-acolo însă ultima oară era o reprezentanţă Altex. Altexul, ştim cu toţii că nu a dus-o prea bine aşa că peste noapte în acel loc, strategic de altfel, a apărut un bazar Nike.

Nu-mi pot imagina decât că înăuntru sunt haine şi accesorii ale semnalatei companii însă este incredibil impactul pe care îl are magazinul. Că sunt preţuri destul de mici şi asta apare mare pe geamuri e una (deşi preţurile sunt “începând de la X ron” nu “sub X ron”), însă niciodată nu am mai văzut o coadă atât de mare ca cea care se formează la intrarea în magazin. Zilnic.

Zilnic, indiferent de oră, văd cel puţin 20 de persoane, aşteptând să fie invitate pe rând de către bodyguard-ul de la intrare, să intre în locul unui client ce tocmai a ieşit. Şi se întâmplă asta zi de zi, de cel puţin două săptămâni.  “Aaaamaaaaazing!” ar spune un regretat vânător de crocodili.

Şi iată cum un fost magazin cu de toate şi-a găsit rostul în viaţă. Curios e să vedem până când îi va mai răsuna succesul.

Facem pariuri?

Leave a Comment

WeFunk Radio.

Am tot spus asta, dar voi mai spune o dată: până acum Sibiul este de departe oraşul meu preferat. În Sibiu locuieşte o persoană tare dragă mie. Iar această persoană specială va face warm-up la un super eveniment, unde vin nişte super oameni, care fac nişte super atmosferă.

Deci, cine merge in Sibiu pe 8 ianuarie de la ora 17?:D

Comments (2)

Clujul.

Oraş brambura în care găseşti de toate. Clădiri noi şi vechi, portocalii, albastre sau gri, aruncate toate haotic în acelaşi loc, despărţite pe alocuri de copaci, crescuţi asincron şi fără vreo direcţie. De pe feleag se poate vedea o bucată de oraş în care parcă sunt comprimate mai multe oraşe mai mici. Din mai multe locuri. Din mai multe timpuri. Şi toată harababura asta nu face decât să îţi aţâţe pofta să revii. Să o mai vezi o dată şi să încerci să o înţelegi.

Sus, urcând pe scările ascunse de frunzele toamnei, sau pe poteci încă virgine, te poţi întâni cu arici sau poţi sta la poveşti lângă un altar din piatră. Vremea nu te lasă să vezi cui îi e închinat, iar graffiti’urile ii dau un aer urbanistic şi tânăr. Metaforă a unei păduri, locul ascunde tineri şi poveşti din anotimpul mai cald sau vremi demult trecute.

Magazinele sunt închise încă de pe la orele 5 după-amiaza în weekend, dar oamenii ies cu toţii să se plimbe. Nu departe, pentru că pare că de oriunde ajungi în acelaşi loc, în acelaşi timp. Atât de variaţi ca şi stilurile arhitecturale ce îmbracă străzile, poţi vedea români, unguri, polonezi, negri, chinezi… Un cerşetor bătrân  îşi duce în spate cele 24 de pungi umplute cu greu, lăsând să treacă pe lângă el şi fără să îi vadă pe cei cinci puşti ce traversează strada şi vorbesc despre moşneagul cu mustăţi stufoase şi ascuţite de pe trotuarul alăturat.Varietate e cuvântul ce descrie cele 2 zile petrecute acolo. Varietate şi moleşeală îmbietoare.

Dacă vrei să bei ceva ai de ales dintre câteva pub-uri aflate la subsol, nu foarte bine aerisite, cu miros de fum şi familiaritate. Pentru că mulţi sunt cei ce se cunosc între ei. Fie Cola, ceai sau bere, totul ţine mai ales de companie.

I se potriveşte oraşul ca o mănuşă. Nu îmi dau seama care fură de la celălalt, dar parcă fiind acolo, lucrurile au fost altfel. Şi el s-a asigurat că-mi va lipsi. Atât el, cât şi oraşul lui.

Data viitoare merg la Cluj cu avionul. Şi voi încerca să îl descopăr şi pe din’ăuntru.

Leave a Comment

Cafeaneua Cinemateca.

Deşi sunt bucureşteancă de mai mult timp decât mi-aş dori, respectiv dintodeauna, sunt un milion de locuri pe care le descopăr de parcă aş vizita un oraş în care merg pentru prima oară. Sentimentul e mai mult decât plăcut, pentru că te scoate din rutina zilnică şi plictiseala obositoare.

Ieri am descoperit o cafenea care mi-a plăcut mult. Se poate să nu fie spectaculos de comode scaunele (deşi canapelele îmi vin ca turnate) sau servirea din cale afară (deşi oamenii sunt drăguţi şi nici nu aştepţi o veşnicie pentru un ceai negru) dar cu siguranţă e un loc destul de boem încât să te uiţi cu cana aia de ceai în mână, vorbind despre planuri de viitor şi poveşti de tot felul. Locul nu mi s-a părut deloc populat şi pentru mine ăsta e un plus, şi dacă vorbele nu-şi mai au rostul poţi să optezi să vezi un film vechi. Şi bun. Pentru că intrarea în cinema se face prin cafenea.

Cum ajungi? E fix în spatele KFC-ului de pe Blvd. Elisabeta (vis-a-vis de Casa Armatei).

Mi-am zis că următorul film pe care îl voi vedea va fi acolo. Curioşi să mă însoţiţi?

Multumesc, Alex.

Comments (6)

Quote: Raliu, raliu, raliu.

Aleargă, se rotesc; viteza capătă înţelesuri noi; nu o vezi, o simţi. Îşi lasă urma precum prădătorii; adâncă, sigură.  Pe anumite ritmuri ce-i dictează inimii cum să bată te poţi teleporta în mijlocul lor. Nu sunt un fan înfocat al maşinilor, unii ar putea spune cu uşurinţă că nu mă pot numi fan deloc; sunt un fan al atmosferei, al idealului unui lucru care te înspăimântă până la excitaţie.

raliul-sibiului

Şi pentru a gusta mai bine:

Leave a Comment

Drumul

A fost un drum al incertitudinilor. Nu am reuşit să îmi dau seama dacă munţii sunt mai pufoşi ca bucăţile de nori sau dacă Oltul, pe alocuri, e mai limpede ca cerul. Nu m-am decis nici dacă e mai bine să fie cald sau să plouă uşor. Şi mai ales, nu îmi dau seama dacă prefer Sibiul liniştit sau Bucureştiul zgomotos.

Drumul, prea lung, a fost parcurs noaptea; noapte ce a găzduit somnul agitat al unui copil si discuţiile interminabile ale unor englezi înalţi cu accent ciudat. Mi-au ţinut de urât gândurile, o carte şi Ovi, de la capătul celălalt al firului, iar ca suport moral am avut entuziasmul de a fi plecat, în sfârşit. Pasajul lung din’ainte de Braşov m-a prins fără semnal, pe palierul trenului, lângă o fereastră deschisă. Fără a înţelege de ce mi s-a făcut frică.  Ca într-o partidă de sex interzisă, când gândul că trebuie să te opreşti te instigă să continui, m-am apropiat şi am putut vedea mai bine întunericul şi simţi miros de stâncă rece. La contactul cu pământul, picioarele mi s-au entuziasmat, într’atât încât aproape nu ascultau ce le spuneam. Sunt momente când îţi dai seama cât de important e să nu fii singur.

Nopţile au fost scurte, dimineţile lungi, oraşul aşa cum îl lăsasem, atât doar că auriul înverzise.

De întors m-am întors cu autocarul. Ceva mai scump, dar mai rapid şi mai comod, mai ales când călătoreşti singur. Cu toate astea, parcă mai puţin memorabil.

Mă bucur să mă fii întors, pentru a avea de unde pleca din nou.

Comments (1)

Older Posts »