10 lucruri învăţate în HRemotion

10 lucruri învăţate în HRemotion sau altfel spus “de ce a fost bine că am fost acolo”.

Fără vreo introducere pompoasă, pentru că titlul e clar şi simt că ar trebui să fiu şi eu la fel, HRemotion, pentru cine nu ştie încă, este un program dezvoltat de CROS şi este un context asamblat pentru ca pasionaţii de HR din organizaţiile studenţeşti să aibă oportunitatea să-şi dezvolte pasiunea şi să se dezvolte pe ei înşişi şi organizaţiile din care provin. Ca mândru fost participant al programului şi la fel de mândru actual membru al comunităţii pot spune că HRemotion “şi-a făcut bine treaba” şi sunt convinsă că o va face şi mai bine de acum încolo. Şi pentru a demonstra că nu vorbesc în gol, enumăr aici câteva lucruri pe care le-am învăţat şi care au contribuit la dezvoltarea mea, lucruri pentru care trebuie să mulţumesc:

  • Integrarea în organizaţie a membrilor se poate face prin traininguri, mentoring, întâlniri informale, task-uri mai simple sau mai grele, însă cel mai important e să se transmită sentimentul de apartenenţă la grup şi la fel de important e ca noii membri să se simtă responsabili de lucruri cât de mici încă de la început;
  • Voluntarii din organizaţii trebuie ajutaţi să îşi dea seama ce anume îi motivează şi apoi motivaţi aşa cum le e bine: prin laude în public, critică între 4 ochi, diplome, responsabilităţi mai mari, oportunităţi (internshipuri, participare la vreun training) etc. De asemenea, este în regulă să şi pedepsim membrii atunci când merită “pedepsiţi” pentru că voluntariatul, chiar dacă e voluntariat este o responsabilitate asumată şi o întreagă echipă se bazează pe fiecare membru al ei în parte;
  • Este foarte important să discutăm cu un trainer înainte ca el să vină: despre cum sunt participanţii la training pentru a afla mai bine cum ar trebui abordaţi ca trainingul să aibă impact, despre care sunt nevoile exacte ale participanţilor, despre detalii practice pentru pregătirea trainingului pentru a şti de ce fel de sală e nevoie pentru ca experienţa de învăţare să fie cât mai interesantă iar trainingul să iasă bine, despre ce alte materiale e nevoie  etc. ;
  • O etapă foarte importantă din implementarea unui proces, unui training etc. este evaluarea la care trebuie să ne gândim încă dinainte de a implementa respectivul proces; respectiv ce evaluăm, cum şi aşa mai departe;
  • Am învăţat conceptul de blended learning şi încet-încet simt că îl şi aplic în tot ceea ce învăţ;
  • Există membrii demotivaţi sau mai puţin activi în mai toate organizaţiile studenţeşti, dar există metode de a “repara” asta; aflarea acestui lucru mi-a dat încredere şi puterea de a avea răbdare şi de a implementa şi în DAfi metode/tehnici mai bune de motivare a membrilor;
  • Am aflat ce înseamnă coaching, care e diferenţa între coaching şi mentorat, ba chiar am şi trăit experienţa coachee-ului;
  • Am început să citesc (exemple: 1, 2) şi să scriu mai multe pe blog despre HR, am participat la traininguri (1, 2) în care am învăţat despre cum învaţă oamenii şi despre muuulte alte lucruri;
  • Am cunoscut persoane deosebite, din mediul asociativ studenţesc sau din business (precum echipa CROS, colegii din program, Feo, Marian Staş, Ludmila Marin, Roxana Mocanu etc., etc.) prin care am cunoscut şi alţii şi de la care am învăţat lucruri noi; unii dintre ei m-au ajutat să termin cu bine lucrarea de licenţă (şi le mai mulţumesc încă o dată cu ocazia asta), care mă fac să simt din ce în ce mai tare că acesta e domeniul în care vreau să mă dezvolt;
  • Am aflat mai multe despre GoogleSites şi wiki (wiki-ul HRemotion m-a ajutat să îmi structurez puţin ideile acestui articol), Delicious; am descoperit prezi.

Mă opresc la 10, deşi sunt multe alte lucruri pe care le-am învăţat şi vă provoc şi pe voi, cei cu care am stat la discuţii la întâlnirile de sharing să încercaţi să faceţi o retrospectivă a celor învăţate. Ca să ne dăm seama (dacă nu ştiam deja) cât de important este acest proces de învăţare alternativ, cât de mult ne ajută el şi, de ce nu, să le arătăm şi altora cât de tare e comunitatea pe care o construim împreună.

Şi ca să fie distractiv zic să luăm provocarea ca pe-un joc. La sfârşit poate vom reuşi să fii realizat un rezumat stufos al celor petrecute în HRemotion în anul ce abia a trecut.

Aşadar, deşi 10 nu trebuie să fie un număr “exhaustiv”, leapşa merge la: Murat, Alexandra, Ciprian, Geni şi Dana cu menţiunea că oricine este invitat să o preia (chiar şi CROSiştii :p).

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: