Sesiune

După 5 sesiuni, dintre care 3 duble, adică după aproximativ40 de examene date (şi luate) am ajuns în sfârşit la starea aia de linişte în sesiune, pe care mi-o doream încă din anul 1. Ştiu că am câte o zi ca să învăţ câte 100-200 de pagini, ştiu că unele materii sunt mai grele decât altele, dar mai ştiu şi că o să fie ok.

Şi dacă până acum simţeam că nu pot face nimic altceva în afară de a învăţa nonstop în aceste 2 săptămâni şi trăiam mereu cu teama că nu voi avea timp suficient, iată că acum sunt relaxată şi citesc pagină cu pagină, luând şi pauze, bucurându-mă şi de vreme.

Poate ajută şi faptul că indiferent de note nu o să mai iau vreo bursă, poate ajută şi faptul că ştiu că în sfârşit se termină una din facultăţi (deşi nu se termină că urmează şi un master), poate ajută şi faptul că am devenit tot mai conştientă că performanţele în şcoală nu sunt atât de apreciate pe cât ar trebui, fiind prioritare altele, poate ajută şi faptul că sunt din ce în ce mai convinsă că facultatea este o extensie a dezvoltării personale şi nu invers, poate ajută experienţa.

Cert e că astea două săptămâni se anunţă a fi mai uşoare decât alte 2 săptămâni asemănătoare lor.

Felicitări celor ce au terminat deja şi succes celor ce abia se apucă! 🙂

Să luăm toţi notele pe care le ţintim.

PS: Tocmai ce l-am dat pe primul.

poza.

Advertisements

3 Comments »

  1. RSO said

    You’ll do your best? Losers do their best; winners go home and FU%CK the prom queen !!! :)) Ai o tigara?

  2. OSE said

    Adica multa multa bafta :*:*:* >:D<

  3. OSR said

    mi-am gresti putin numele stiu stiu :)) calma te !! calma te !! bongiorno !! :))

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: