Un alt fel de “viaţa bate filmul”.

În ultimul an am tot trecut prin aventuri care par rupte din filme: o tentativă de viol, moartea unei persoane foarte apropiate, moartea unei rude în urma unui accident banal ce a avut loc la jumătate de oră de la ultima convorbire, despărţirea alor mei… Aventuri despre care poate am să vorbesc de fiecare în parte cândva; pe care le percepi, dar nu le crezi a fi reale decât atunci când nu mai ai de ales.

Am trecut prin destule teste menite să-ţi demonstreze tăria de caracter. Mi-am demonstrat-o de fiecare dată şi presimt că voi fi nevoită să o mai fac. Acum mă gândesc de două ori înainte să afirm că în filme lucrurile parcă sunt prea trase de păr, prea gândite de dragul spectacolului şi a nevoii oamenilor de senzaţional. Lucrurile alea chiar se întâmplă. Şi se întâmplă ca acolo. Sau mai rău, pentru că ţi se întâmplă ţie şi nu ai telecomandă sau vreo cameră fără televizor.

Şi ai impresia că ţie nu o să ţi se întâmple niciodată. Până când ţi se întâmplă.

Cred că evenimente ca cel de care vorbeşte frumos Miruna şi la care îmi pare rău că nu am fost ar trebui făcute mai des. Ca să ne trezească. Să ne tragă de mânecă şi să fim mai atenţi la ce vine spre noi şi în ce direcţie ne dăm la o parte.

Astăzi, în timp ce aşteptam la trecerea de pietoni culoarea verde, era să fiu lovită de un nene ce gonea nebun într-o maşină, încercând să scape de poliţiştii ce îl urmăreau. Ca în filme. Am apucat să îl văd, în timp ce mă feream. Un individ la vreo 40 de ani, cu ochelari cu rame rotunde, o cămaşa în carouri şi o jachetă crem pe deasupra. În alte condiţii aş fi spus că e doar un contabil, cu o viaţă liniştită şi resemnată. În schimb, era un om ce şi-a pierdut simţul raţiunii. Mi-e greu să îi descriu grimasa. Era un om speriat, îngrozit, pierdut. Şi l-am privit în ochi pentru o fracţiune de secundă şi am văzut realitatea.

Şi am ajuns să îmi fie frică de propriile-mi temeri, pentru că realitatea nu are scrupule şi nu functionează pe pile.

Advertisements

7 Comments »

  1. Mekone said

    Lasă temerile, respiră adânc, mergi pe instinct și … microfoanele deschise!!! Altă rețetă nu prea văd …

  2. treicuvinteaiurea said

    Eu le las, Mekone! Ele nu ma lasa pe mine!:p

  3. Avem nevoie de asemenea episoade si pentru a ne da seama ca norocul mai sta si de partea noastra uneori. Sau ingerasii.

  4. treicuvinteaiurea said

    De acord, Copila blonda!:)

  5. buna,

    te rog sa arunci o privire pe blogul meu (www.questioare.com) si daca iti place adauga-ma in blogroll-ul tau cu numele Que stii oare?
    multumesc anticipat.

    o zi frumoasa sa ai,

    strumfita.

  6. Woah! N-am intrat pe-aici de ceva vreme, da’ nu ma asteptam la un astfel de post 😐 E bine ca reusesti sa ramai optimista printre toate astea, sper sa-ti pastrezi optimismu’ si sa se opreasca aici ghinioanele…

  7. treicuvinteaiurea said

    Merci, Andrei!:)

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: