Decizii, decizii…

… şi avem atâtea posibilităţi, atâtea oportunităţi, atâtea ocazii. Problema e că nu ne dăm seama de asta decât atunci când apar mai multe o dată. Ca atunci când îţi întârzie menstruaţia şi începi să vezi copii peste tot  (metaforă inspirată de o discuţie purtată azi) aşa şi în acest caz: nu îţi pui întrebări decât atunci când nu ai de ales şi, prin urmare, nu ai un răspuns nici pe departe satisfăcător pregătit.

Şi trebuie să iei atâtea decizii, legate de lucruri la care ţii, dar te ţin în loc; persoane pe care le placi, dar nu destul; eforturi despre care nu ştii dacă merită depuse; veniri, plecări, întoarceri …

Mă aflu într-un moment important, întortocheat şi îmbibat de decizii ce ar trebui luate la rece. Credeam că îmi e bine, dar acum văd că nu îmi era. Sau poate doar am descoperit că-mi poate fii cu atât mai mult. Mai bine. Voi ştiţi ce vă e bine? Acum înteleg, mai clar decât oricând, de ce maturitatea înseamnă decizie. Sau invers. Sau împreună.

4 zile cu oameni pe care încă nu îi cunosc, dar despre care ştiu deja că merită, undeva departe de agitaţia-mi cotidiană poate fi acel ceva de care aveam nevoie. Acel rece care îmi trebuia pentru a mă hotărî. Pentru a mă hotărî să mă decid. Eventual să o şi fac. Vorbele-mi şi-au pierdut demult sensul.

Ne auzim duminică,

A voastră veşnică zăpăcită.

Advertisements

1 Comment »

  1. fabian said

    decizia ne inunda vietile.am vrea sa dispara in neant, altii sa se chinuie cu descifrarea ei dar totodata noua sa ne fie bine..decizia sa ne satisfaca.”eu sunt tare, pot trece peste toate.nu voi putea fi pus niciodata in dificultate”..asta inseamna imaturitate, copilarie, inocenta, o viata lipsita de griji..decizia…mai mica sau mai mare…un vartej, o stare launtrica ce ne framanta..oare e bine?oare gandesc bine?oare nu va afecta pe altii?oare eu sunt bine?voi fi bine?sper ca da..te macini..iti iei inima in dinti..decizi..da..sunt puternic acum, sunt in varful piramidei..sper ca totul sa-mi mearga struna, sa ma bucur de decizie…dar decizia fie ea buna poate implica tristete, retragere, departare de cei dragi…refugiu, chiar daca nu dorim asta..e inevitabil…e greu la inceput dar cu timpul decizia mi se va intoarce inzecit..voi fi fericit..

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: