Explicaţie sau “despre cum a trecut timpul”.

Am mai bifat un an. Nu îmi dau seama dacă au trecut mulţi sau puţini şi mă bucur că nu ştiu câţi vor mai fi.

Mama se numără printre femeile fericite, pentru că a avut o naştere uşoară; nu a avut contracţii. Norocul ei ar fi putut fi însă ghinionul amândurora pentru că o întârziere de 10 minute mi-ar fi fost fatală; clasica moarte cauzată de naşterea cu cordonul ombilical înfăşurat în jurul gâtului m-a ocolit însă. Apoi am început să cresc.

Am fost un copil rău şi gelos pe sora mai mică cu aproape 4 ani, aşa că am fost împrumutată bunicilor în perioada grădiniţei. Iarna mergeam spre locul unde mă jucam cu plastelina “de la Bucureşti” pe sanie şi îmi făceam skiuri din plăci de lemn; vara plângeam strivind pământul cu fundul sau genunchii pentru a-mi convinge verii mai mari să se joace ce vroiam eu; ca orice copil am fost îndrăgostită copilăreşte şi am fost destul de naivă cât să nu ştiu ce înseamnă asta, dar destul de isteaţă cât să mi-l apropii sau să mi-l ţin la distanţă pentru ca senzaţiile să rămână; îmbrăcam fustiţa în carouri şi bunicul mă ajuta să mimez piruete dacă ghiceam în ce mână îşi ascunde cheile; construiam locşoare în care să mă ascund şi plângeam de fiecare dată când eram chemată la masă – pentru că jocul nu părea să mă aştepte.

Apoi am început şcoala; înconjurată de colegi de care nu mi-a plăcut niciodată îndeajuns; cu note de 10+ la fizică deşi e ultimul domeniu în care aş excela vreodată; cu veri petrecute la ţară, sub bolta de viţă de vie unde plănuiam spectacole pentru rudele de la care luam bani pentru a ne cumpăra alune; vorbind în franceză printre tarabele din piaţă, aruncând priviri arogante căpşunilor şi vânzătorilor, dar tânjind subtil cu ochii la pepenii galbeni; învăţând să dansez vals şi tango, de revelion, pe muzica ce venea de la un pickup ce încă funcţionează în casa părinţilor tatălui meu.

Liceul a fost un univers antagonic, care îmi lipseşte, dar nu la fel de mult ca altora; pentru că lucrurile bune le-am luat cu mine mai departe şi sunt bine păstrate undeva în puţul minţii mele sau în cutia de carton din dulapul cel mai de sus al şifonierului. Şi refuzam să învăţ biologia în latină şi rezolvam probleme la informatică-n autobuz. Şi iarna nu mai aveam zăpadă, dar când ploua rupeam de fiecare dată altă umbrelă. Şi îmi lua mult să ajung să-mi cumpăr biscuiţi cu ovăz pentru că toţi eram prieteni, mai ales când ne-ntâlneam pe drumuri şi nu ne vorbisem niciodată.

Nu port fuste sau rochii, decât foarte rar; traumă a unor perioade în care picioarele-mi erau prea subţiri şi părul prea lung. S-a întâmplat astăzi. O Amelie a unui oraş ale cărui frumuseţi misterioase sunt mult mai bine ascunse. Mai ameţită ca de obicei, mai visătoare, mai străină locurilor atât de bine cunoscute. O carte purtată în mână, din care mai furi în graba caracteristică trecătorilor câte o frază, îţi schimbă zâmbetul. Reflexia ta vie printre manechinele de plastic odihnite în vitrine îţi şopteşte despre cum bretonul proaspăt tuns imită aproape întocmai frezura ce ţi-a fost stropită de vânt multă vreme în copilărie. Şi atunci îţi dai seama că îţi place dansul propriei reflexii şi că timpul a trecut.

Şi m-am schimbat, şi-am revenit, şi apoi m-am schimbat iar şi am făcut stânga la colţ şi apoi dreapta, am trecut rondul şi-am traversat mai departe. M-am rătăcit cu harta-n mână şi busola la gât. Fără destinaţie, căutând un scop, mă regăsesc întodeauna altfel şi mă surpind melancolică până când îmi trece. Şi frazele-mi sunt lungi şi încâlcite căci aşa-mi e şi simţirea. Mă-ntreb ce aş schimba şi ce-aş putea să schimb; fac liste pentru a puncta limitele ce mi le depăşesc. Mi-e dor să-mi zboare fluturii din stomac treziţi de tine, să visez la case cu flori la geam şi la copii cu ochii mari. Dar dimineaţa mi-e portocalie şi ziua plină.

Şi sunt aşa cum sunt, în ale mele multe feluri, şi-acum e prea devreme să fiu altfel. Nu cred în adevăruri absolute; lăsaţi-mi liniştea zgomotoasă şi agitaţia-mi caracteristică; jonglaţi-vă lumea-n circul meu, dar nu-ncercaţi să îmi schimbaţi reprezentaţia.

E realitatea mea schimbătoare în care îmi cresc visele şi anii.

Advertisements

8 Comments »

  1. Doamnelor si domnilor, a fost pentru dumneavoastra sarbatorita Corina Angheeel! Aplauze! 🙂

  2. Bogdan said

    scrii frumos..imi place sa te citesc..

  3. treicuvinteaiurea said

    Multumesc, Bogdan! 🙂

  4. Alina said

    :))
    La multi ani!!!:*

  5. Valentina said

    Imi place ce-ai scris! Felicitari!
    Nu te supara:unde ai facut liceul?

  6. treicuvinteaiurea said

    Am terminat Cantemir Voda, Valentina!:) (nu ma supar :p )

  7. sunflowerluv said

    Ma regasesc in randurile tale.. e ca o ploaie de adevaruri colorate 🙂 si eu am fost si la tara, si copilul cel mare dintre frati, si cu fluturi in stomac si cu realitati schimbatoare.

    Sper ca ai avut o zi frumoasa de ziua ta 🙂 cat de portocalie a putut fi.

    La multi ani cu intarziere! ^_^

  8. treicuvinteaiurea said

    Multumesc, sunflowerluv! 🙂

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: