Drumul

A fost un drum al incertitudinilor. Nu am reuşit să îmi dau seama dacă munţii sunt mai pufoşi ca bucăţile de nori sau dacă Oltul, pe alocuri, e mai limpede ca cerul. Nu m-am decis nici dacă e mai bine să fie cald sau să plouă uşor. Şi mai ales, nu îmi dau seama dacă prefer Sibiul liniştit sau Bucureştiul zgomotos.

Drumul, prea lung, a fost parcurs noaptea; noapte ce a găzduit somnul agitat al unui copil si discuţiile interminabile ale unor englezi înalţi cu accent ciudat. Mi-au ţinut de urât gândurile, o carte şi Ovi, de la capătul celălalt al firului, iar ca suport moral am avut entuziasmul de a fi plecat, în sfârşit. Pasajul lung din’ainte de Braşov m-a prins fără semnal, pe palierul trenului, lângă o fereastră deschisă. Fără a înţelege de ce mi s-a făcut frică.  Ca într-o partidă de sex interzisă, când gândul că trebuie să te opreşti te instigă să continui, m-am apropiat şi am putut vedea mai bine întunericul şi simţi miros de stâncă rece. La contactul cu pământul, picioarele mi s-au entuziasmat, într’atât încât aproape nu ascultau ce le spuneam. Sunt momente când îţi dai seama cât de important e să nu fii singur.

Nopţile au fost scurte, dimineţile lungi, oraşul aşa cum îl lăsasem, atât doar că auriul înverzise.

De întors m-am întors cu autocarul. Ceva mai scump, dar mai rapid şi mai comod, mai ales când călătoreşti singur. Cu toate astea, parcă mai puţin memorabil.

Mă bucur să mă fii întors, pentru a avea de unde pleca din nou.

Advertisements

1 Comment »

  1. Nu mi-am putut imagina ca cineva poate sa exprime atat de poetic o calatorie cu CFR-ul…

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: