De ce păstrăm lucruri?

Casele noastre sunt nomenclaturi întregi de amintiri despre care am uitat că le avem. Mă întreb: de ce ne este atât de greu să ne rupem de lucruri? Aşezate în cutii, ascunse pe şi prin dulapuri, zac milioane de lucruri şi lucruşoare pe care nu le folosim niciodată. Puse acolo pentru că au valoare sentimentală sau doar pentru că ” ne vor trebui cândva, cu siguranţă” ocupă spaţiul lucrurilor de care chiar avem nevoie. Dăm de ele poate o dată pe an când aşezăm lângă ele alte lucruri care nu ne vor mai folosi vreodată. De ce să le păstrăm dacă o dată aruncate nu le simţim deloc lipsa? Şi asta ne face să fim ipocriţi. Ne agăţăm de ele atunci când le depozităm. Şi atât. Câte dintre ele chiar contează pentru noi? Prea puţine. Şi atunci…de ce?

Şi de ce ne e aşa de greu să ne rupem de oameni? Relaţii ce trăiesc deşi sunt demult moarte, relaţii ce mor dinainte de a se naşte pentru că ne agăţăm în continuare de ce a fost, deşi ştim foarte bine că nu va mai fi.

Suntem laşi, suntem temători, suntem speriaţi. “Dacă lucrurile vor fi mai rele decât sunt acum?”.

Dar dacă vor fi mai bune?

Advertisements

11 Comments »

  1. Traim din amintiri, sperante de bine, vise care nu stim daca si cand se vor indeplini. Ajungem in punctul in care orice foaie de hartie, orice desen ilogic, orice bucata de plastic, lemn, fier ne aminteste de ceva misto. Amintirile ne definesc. Pastram totul pentru ca avem impresia ca orice ni s-ar lua sau am pierde, amintirile vor ramane; si obiectele, locurile, cuvintele care ne trimit in timp cu mintea in acele momente in care probabil am zambit, nu trebuie sa dispara.
    Gandim prea mult

  2. treicuvinteaiurea said

    Dar oare le mai poti numi amintiri dacă ai uitat că sunt acolo?

  3. oldschoolrocker said

    Pana la urma suntem oameni nu? Structurile noastre logice si decizionale sunt bug-uite

  4. molly said

    bai da e misto momentul ala cand dai peste nush ce prostie pe care ai primit-o cadou de la prieteni in gluma si-ti revin in minte tot felul de faze din ziua aia si incepi sa razi de te caci p tine.dupa aia pui mana p telefon si-l suni p unu din ei “bai mai tii minte cand…”

  5. treicuvinteaiurea said

    @molly Prostia aia e unul din putinele lucruri care conteaza. Dar ce te faci cu jumatatea aia de nasture? Sau tricoul ala patat in 2 locuri si rupt in 3? Sau capacul ala de plastic care nu stii de unde e? Sau cutia aia de metal ruginita? …

  6. eu le pastrez pe toate labaie…poate am nevoie de ele mai stii? :))

  7. importantaprieteniei said

    Eu am inceput de ceva vreme sa tot arunc.. tata inca mai tine la niste fiare. Dar nu stiu cate vor scapa la viitorul control al mamei! 🙂

  8. treicuvinteaiurea said

    @importantaprieteniei La noi e invers!:)) Mama pastreaza si tata arunca! Cand “face curat”, face cu totul..:))

  9. Dushky said

    Le tinem pentru ca dupa “mii de secole” cand le vom regasi si revedea vor aduce un zambet pe buzele noastre. Pentru ca timpul trece, oamenii trec, si cateodata vrei sa iti aduci aminte de ce si cei ce au fost (si nu vorbesc de relatii amoroase, niciodata n-am tinut amintiri legate de acest fel).

    La fel si lucrurile de care avem acum nevoie, peste 2 zile poate vor fi lucruri care ne amintesc de anumite momente sau anumiti oameni.

  10. “nu se stie niciodata cand iti trebuie” deci e clar ca nu iti trebuie

  11. treicuvinteaiurea said

    @Nicolae NAUMOF Asta ziceam si eu!:)) Bine punctat!

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: