Ghinion şi poveşti…

Cerşitul a devenit o adevărată industrie, ba tind să cred că e una dintre cele mai prospere: ne-am internaţionalizat, criza nu pare să afecteze în vreun fel această ramură a economiei, iar marketingul şi tehnicile inovative sunt dintre cele mai moderne şi mai adaptabile la dinamismul pieţei, rezistând cu brio în faţa factorilor perturbatori; auzim cu toţii poveşti despre bătrâni şi copii schingiuţi, iar campaniile ce se fac nu par să se soldeze cu pic de succes. Părerea mea e că aşa cum clientul te ridică, tot el te şi coboară, iar clienţii suntem noi; noi, cei care avem nevoie de ei pentru a ne amăgi că suntem oameni mai buni. Dar nu despre asta vroiam să vorbesc. Ci despre ghinion şi poveşti. Ce se întâmplă cu cei care nu au putut alege?

Într-una din zilele trecute, în timp ce sorbeam de la fereastră aerul dimineţii, în jur de ora 11, am văzut ivindu-se în faţa blocului un bătrân cerşetor. Genul de bătrân cerşetor pe care îl vedem prin filme şi despre care citim în cărţile vechi. Îşi purta cele 3 rânduri de haine prăfuite, în acelaşi timp, deşi cu uşurinţă puteau fi purtate ca ţinute diferite, ca pentru fiecare anotimp în parte. În mâna stângă mai mult vântura un baston decât se sprijinea în el, cu toate că se vedea că picioarele îl umblaseră prin multe locuri şi obosiseră cu mult timp în urmă. În mâna dreaptă, o sacoşă, din cârpă, pe jumătate plină, dar, în acelaşi timp, pe jumătate goală. Barba, deasă, lungă, albă şi neîngrijită îi acoperea întreaga faţă, barbă ce, împreună cu sprâncenele la fel de dese,  lăsând la o parte statutul în care se afla, îi dădea un aer blând şi inteligent. Era însoţit, benevol sau nu, de 2 câini, la fel de amărâţi şi de bătrâni ca şi el: unul negru şi unul de un maroniu vechi.

Ajungând în dreptul scării blocului, observă unul din coşurile de gunoi ce erau pline. Studiază atent de la distanţă, se apropie, îşi propteşte bastonul de gărduleţul ce împrejmuieşte grădina, îşi sprijină traista în baston şi încet, de parcă tot timpul din lume ar fi al lui, cotrobăie, cu atenţie în coş. Nu ştiu cine le-ar fi aruncat acolo, însă începe să scoată una câte una 5 cutii de conserve. Le studiază minuţios pe fiecare, citeşte îndelung eticheta şi le pune la loc, cu grijă, pentru a nu uita pe care a cercetat-o şi pe care nu. În ultima, se pare că se aflau ceva resturi pentru că, cu aceeaşi moleşeală, bătrână şi matinală, curăţă cu degetul pereţii conservei şi apoi gustă, de parcă ar fi băgat degetul în cel mai rafinat unt de arahide.

Ce m-a surprins cel mai mult?

Pune la loc conserva, se mai uită puţin, lasciv, îşi ia bastonul, îşi asează traista pe umăr, apucă în grabă un şerveţel din acelaşi coş de gunoi şi se şterge cu el, tamponându-şi încet, colţurile gurii. Apoi, iuţeşte pasul parcă pentru a prinde din urmă câinii ce o luaseră înainte şi se îndepărtează.

De ce am spus că vom vorbi despre ghinion şi poveşti?

Pentru că fiecare dintre noi, privind tabloul, îşi poate imagina o poveste tragică, profundă, a unei vieţi zbuciumate al cărui traseu a fost cotit de ghinion.

Mie, cel puţin, mi-a lăsat un gust ciudat şi brusc, mi s-a făcut dor de romanele lui Balzac, iar gustul dimineţii mi s-a părut mai proaspăt.

Advertisements

2 Comments »

  1. Aus Rotten said

    balzac a murit …shi era un misantrop…asa ca numai citi ce ai citit deja ….stagnezi…move on…:)

  2. treicuvinteaiurea said

    @Aus Rotten Nu m-am apucat sa-l recitesc. :p Doar ca toata povestea seamana cu felul in care scria el, asa… cu tot cu mizantropie…:)

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: