“Viitorul nu mai e ce-a fost”?

Am auzit zilele trecute, nu sunt sigură în ce context, dar cred că era la radio, sintagma “viitorul nu mai e ce-a fost” şi mi-am dat seama că asta este părerea resemnată a majorităţii românilor – cel puţin a celor care folosesc transportul în comun (pentru că pe ei îi aud mereu filosofând).

Mă întreb acum, cum poate să nu mai fie cum a fost, ceva ce nu e niciodată?

Viitor = situaţie, stare care urmează să existe; perspectivă.

Fie, trecem peste aspectele de detaliu; să spunem că înţeleg “profunzimea” vorbelor şi înţelesul ce le-a fost atribuit. În acest caz, se ridică o altă problemă! Ce ne sperie atât de tare încât să facem asemenea afirmaţii? Şi când spunem “ce-a fost” la ce perioadă ne referim? Era mai bine pe vremea comuniştilor când nu aveai de unde alege? Sau ne referim că era mai bine înainte de criză? Păi, stai aşa, că viitorul, în cazul ăsta, nu e atât de rău, criza e în prezent; în viitor ea o să treacă! Ne referim la schimbările culturale/sociale/de mediu? Hehe, pentru asta primim cu toţii câte o bilă neagră; plângându-ne de asta nu facem decât să ne recunoaştem greşelile (fără, însă,  să le reparăm). Ce viitor poate fi mai bun decât cel pe care ni-l facem noi?

Ne raportăm întodeauna la trecut şi asta ne ocupă tot timpul. Uităm să zâmbim, să schimbăm, să trăim. Uităm că putem face să ne fie bine. Piciorul nu se vindecă mai repede dacă îţi spui “ce bine era când nu aveam gropi în care să călcăm” ci dacă te uiţi înainte şi astupi groapa sau o ocoleşti!

Speranţa noastră e că poate trecutul nu a fost cu mult mai bun, în loc să fie în viitorul ce “stă în mâinile noastre”?

Nu ne e mai rău. Dimpotrivă! Ne e atât de bine încât ne permitem să fim comozi şi leneşi! Stăm pe marginea terenului, criticăm şi ne mirăm de ce nu primim mingea!

Bună dimineaţa, soare! Tu ce ai făcut azi?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: