Motivaţia este motorul cam tuturor lucrurilor. De n-ar fi ea, indiferent sub ce formă (intrinsecă, extrinsecă) nu prea am face nimic.
Ne aflăm acum, aşa cum tot spun de câteva posturi încoace în plină revoluţie a cunoştinţelor. Este conştientizată tot mai mult nevoia de a pune accent, de a identifica şi valorifica potenţialul şi capitalul uman.
Cred că, pentru prima oară în istorie, România se află în acelaşi stadiu de dezvoltare cu ţările vestice. Dacă la noi revoluţia agrară s-a întâmplat mai târziu, revoluţia industrială s-a întâmplat mai târziu, trecerea la capitalism s-a făcut mai târziu…revoluţia cunoştinţelor se întâmplă exact la timp.
Astfel că, problema noastră acum nu este aceea de a prinde din urmă curente ci de a nu rămâne în urmă. Suntem în rând cu lumea vestică (să-i spunem) datorită accesului la informaţii şi a câtorva agenţi ai schimbării ce au început să folosească informaţiile respective. Riscăm să rămânem în urmă pentru că noi nu avem dezvoltate instrumentele pe care le folosesc vesticii.
Pentru a învăţa pe cineva o limbă străină trebuie întâi să îi vorbeşti pe limba lui. Cam aşa se întâmplă şi în cazul ăsta. Vorbeam duminică cu cei de la HReMotion despre ce putem face pentru a schimba felul clasic în care se întâmpla educaţia. Deşi nu am spus-o explicit cred că am căzut cu toţii de acord că schimbarea începe de la atitudine. Iar atitudinea, bineînţeles, este strâns legată de motivaţia fiecăruia.
Acum, părerile au fost împărţite. Puteţi să îmi spuneţi cum vreţi însă eu o sa continui să mă consider realistă. Cred că, la nivel de masă, atitudinea nu o să se schimbe niciodată doar vorbind despre ea şi transmiţând noul mesaj. Mesajul, în forma lui pură şi simplă, va atinge doar o mică parte din oameni. Aceşti oameni sunt agenţi ai schimbării şi sunt oameni cheie în schimbarea atitudinii generale însă, cum cu o floare nu se face primăvară, impactul lor va păli dacă nu e susţinut de un context. Iar contextul e dat de schimbări de atitudine generală, adică a mai multor oameni, a majorităţii (a tuturor într-o lume utopică).
Pentru a crea contexte e nevoie de constrângeri, chiar dacă acesta se poate să fie un cuvânt fioros. Cel puţin în România oamenii sunt învăţaţi să îi lase pe alţii să facă, sunt învăţaţi să urmărească reguli pentru că le e frică de consecinţele ce urmează încălcării lor. Pentru a-i învăţa să gândească singuri, să se dezvolte singuri, să gândească “outside the box” trebuie să construieşti o regulă care să specifice că asta trebuie să faci. O regulă care să îi oblige ca de acum încolo să nu mai respecte regulile. Practic, să vorbeşti pe limba lui pentru a putea înţelege noua limbă.
Studenţii sunt din ce în ce mai deschişi să înveţe, să afle, să se implice, însă nu ştiu asta până când, într-un fel sau altul, îi obligi să afle. Ei ştiu să facă un milion de lucruri, uneori mai bine ca adulţii, dar nu ştiu asta. Sau nu îşi dau seama. Sau dacă îşi dau seama le e teamă. Pentru că orice schimbare reprezintă şi un risc, iar motivaţia nu este întotdeauna suficientă pentru a risca.
Cred că dacă în fişa postului ar scrie la responsabilităţi: fii creativ, caută să te dezvolţi, găseşte soluţii şi acţionează, schimbările de atitudine ar veni mult mai rapid. Regulile duc la deprinderi, iar deprinderile duc la înglobarea schimbării.
Rolul agenţilor schimbării, a celor câţiva care nu au nevoie de reguli fiindu-le suficient mesajul, este acela de a-l transpune în constrângeri pentru a-i ajuta și pe ceilalţi să-şi schimbe atitudinea.
Ce vreau să spun concret este că motivaţia trebuie forţată. Că acei câţiva agenţi ai schimbării trebuie să creeze contexte. Pentru a apărea omul a fost nevoie ca era glaciară să elimine dinozaurii. Nu cred că evoluţia este un proces natural sută la sută. Ea are nevoie de un “push!, chiar dacă asta înseamnă să forţăm puţin nota.
